Lucia Stegărescu a fost desemnată în 2014 cea mai bună dintre elevii din liceele cu profil umanist. Tânăra este pasionată de poezie şi visează să devină diplomat.
Sunt un cuvânt rănit de soare
Cu dorul răstignit în mare.
Mă descompun în două şoapte:
Sunt ca o ziuă fără noapte.
Şi lacrimile mă apasă,
Te rog, măicuță, ia-mă-acasă,
Mi-e inima însângerată,
Fiindcă mi-au pus sârmă ghimpată.
De-ai şti de câte ori am vrut
Să-alerg spre tine peste Prut,
Dar pusu-m-au să-aştept în vamă,
Căci ei nu cred că tu-mi eşti mamă.
Mi-a ars şi dragostea în foc
De când lui Dumnezeu mă rog,
Când vin la tine nu suport
Să mi se ceară paşaport.
Şi sufletul, mamă, îmi plânge
Că-s sânge din al tău sânge.
Când tu eşti tristă, eu suspin,
Când sufăr eu, tu zaci în chin.
Adesea lumea mă întreabă:
- Tu eşti orfana basarabă,
Cea despărțită pe nedrept
De la al mamei sale piept?
Şi le răspund cu jale grea
Că România-i mama mea,
Că tată-mi este tricolorul,
Iar frați mi-s muntele cu dorul.
Mă poartă marea prin cuvinte,
Dar eu îi spun ca şi-nainte:
Un singur vis, mamă, mă-apasă,
Să vii şi să mă iei acasă.
Lucia Stegarescu
”Noi, copii ai tricolorului din Basarabia, vă mulțumim nespus pentru că transmiteți mesajul Unirii tuturor românilor!”, ne-a mai scris Lucia.