Antena 3 CNN Actualitate Mesajul lui Dacian Cioloș pentru Sorin Grindeanu: Vă solicit public să abrogați ordonanța referitoare la Codurile penale

Mesajul lui Dacian Cioloș pentru Sorin Grindeanu: Vă solicit public să abrogați ordonanța referitoare la Codurile penale

2 minute de citit Publicat la 20:24 01 Feb 2017 Modificat la 20:24 01 Feb 2017
o_1b7ten8nnj6i1qid1dksgvhf2b8.jpg

Fostul premier Dacian Cioloș a lansat un mesaj pentru actualul premier al României, Sorin Grindeanu. Cioloș a publicat mesajul pe Facebook.

Cioloș îi atrage atenția lui Grindeanu că măsurile adoptate de guvern lezează societatea românească.

Iată mesajul lui Dacian Cioloș:

Domnule Prim–ministru al României, Sorin Grindeanu,

Deciziile luate de Cabinetul dumneavoastră în privința modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală au consecințe negative profunde pentru soarta țării:

Distrug reperele morale ale societății.

Cum veți explica unui om cinstit că unii pot să fure până la 45 de mii de euro fără să fie pedepsiți penal? Cum vor mai crede oamenii în dreptate? Care este exemplul de moralitate pe care îl dă Guvernul Statului Român? Cum se mai pot simți românii demni în țara lor când Guvernul lasă impresia că disprețuiește cinstea și transparența și legitimează hoția?

Duceți România într-o zonă incertă de securitate.

Prin atacul la valorile statului de drept, ne izolați la periferia Europei. Lovitura dată justiției este totodată o lovitură gravă dată credibilității României în relația cu partenerii din UE și NATO, în relația cu partenerii noștri economici. Ce pot crede partenerii noștri despre o țară al cărei guvern validează infracțiunea ca normalitate? Cum le veți explica că Guvernul României a decis că e normal ca abuzul în serviciu să nu fie infracțiune?

Risipiți bruma de creștere economică câștigată prin munca oamenilor.

Fiecare dintre noi, inclusiv cei care v-au votat în decembrie, va trebui să achităm o notă de plată usturătoare. Leul a început deja să se devalorizeze. Cum veți compensa pierderea de credibilitate care va afecta încrederea investitorilor în România? Ce le veți spune antreprenorilor care s-au săturat de corupție și de decizii strâmbe ale administrație? Ce le vei spune românilor care vor plăti mai mult pentru un trai mai prost?

Impuneți tirania majorității împotriva domniei legii.

Zecile de mii de oameni care protestează au legitimitatea societății, care trebuie ascultată, înțeleasă și asimilată în deciziile guvernamentale. Am încredere că societatea românească este suficient de matură pentru ca astfel de manifestații să aibă loc pașnic și civilizat ca și până acum. În același timp, domnule Grindeanu, nu pot decât să condamn aroganța și comportamentul Guvernului în această chestiune.

Nu cred că pentru asta au votat românii în decembrie. Refuz să accept că aceasta este România normală pe care v-o doreați la preluarea mandatului.

Domnule Grindeanu,

Dincolo de interesele politice și partinice, dincolo de datoriile pe care le-ați avea față de o parte din susținătorii majorității PSD-ALDE, ca Prim-ministru nu aveți dreptul să duceți țara în această fundătură.

De aceea, domnule Prim-ministru al României, vă solicit public să abrogați ordonanța de urgență referitoare la modificarea celor două Coduri penale.

România normală, România pe care ne-o dorim cu toții este România dreptății și domniei legii.

 

×
x close