Antena 3 CNN Actualitate Mesajul consilierului lui Trump pentru România. Ce va trebui să facă ţara noastră

Mesajul consilierului lui Trump pentru România. Ce va trebui să facă ţara noastră

1 minut de citit Publicat la 22:37 12 Ian 2017 Modificat la 22:37 12 Ian 2017
o_1b6a6ok3hcsnl2517b16vt1d4u8.jpg
sursa foto: Agerpres

Michael T. Flynn, viitorul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a apreciat angajamentul României şi rolul ei în NATO şi în regiune într-o convorbire telefonică cu ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, se arată într-un comunicat trimis AGERPRES.

Flynn a spus că NATO ramâne o alianţă fundamentală pentru SUA, în care toti aliaţii trebuie să contribuie pentru beneficiul comun. Viitorul consilier pentru securitate naţionala al a acceptat invitaţia de a vizita România adresată de diplomatul român.

În cadrul convorbirii, ambasadorul României l-a felicitat pe Flynn pentru poziţia pe care o va ocupa şi l-a asigurat de sprijinul ferm al României pentru noua administraţie.

"România este un aliat stabil şi sigur al Statelor Unite care contribuie consistent la acţiunile de combatere a terorismului şi de întărire a securiştii comune. Angajamentul României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice este şi va rămâne foarte puternic, fiind în acord cu viziunea noii administraţii legate de mărirea resurselor pentru apărare din partea aliaţilor europeni. Acest lucru va fi confirmat prin alocarea de către ţara noastră a 2% din PIB pentru bugetul apărării şi mai ales de consolidarea capabilităţlor necesare printr-o planificare judicioasa", a declarat ambasadorul.

Generalul Flynn a transmis mulţumiri şi aprecieri tării noastre, presedintelui Klaus Iohannis şi Guvernului României pentru seriozitatea şi sprijinul arătate Americii, subliniind importanţa sentimentelor pozitive ale populaţiei României faţă de Statele Unite, pe care le cunoaşte foarte bine.

×
x close