Dumitru Comănescu va împlini 112 ani pe 8 noiembrie, potrivit Guinness World Records.
Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908, la Proviţa de Jos, în Prahova. La Facultatea de Matematică l-a avut profesor pe Gheorghe Ţiţeica, iar în Agronomie l-a avut ca mentor pe fondatorul Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. A lucrat timp de 70 de ani, iar la 86 de ani a luat locul 5 pe ţară în cadrul unui examen de echivalare organizat pentru experţii agricoli.
Dumitru Comănescu spune că iubirea şi echilibrul sunt "secretele" vieţii lungi, iar dorinţa de a învăţa i-a păstrat mintea ageră. Acum îl ajută şi dieta creată special pentru el. Pentru că mănâncă destul de puţin, familia are grijă să-i pregătească alimente consistente, bazate în special pe grăsimi nesaturate.
Dumitru Comânescu a transmis un mesaj emoționant după aflarea veștii că este cel mai bătrân bărbat din lume:
“Dragii mei, am primit plin de emotie vestea cea mare. In primul rand, as vrea sa transmit sincere condoleante familiei fostului liber mondial, Robert Weighton.
Ma simt onorat si binecuvantat sa ma aflu oficial cel mai varstnic barbat din lume si sa reprezint Romania pentru prima data in acest sens in Cartea Recordurilor. Este incredibil!
Vreau sa multumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine, care m-au ajutat si sustinut de-a lungul anilor... FAMILIA si cei care s-au implicat alaturi de ei. Dar mai ales, pentru tot, ii multumesc lui Dumnezeu, EL a ales sa fiu astazi aici.
Nu in ultimul rand, as vrea sa va multumesc tuturor pentru urari si ganduri frumoase; va doresc multa sanatate si ca dumneavoastra sa ma depasiti!”