Antena 3 CNN Actualitate Mesajul emoționant al soției unui militar român mort: ”Dumnezeu să te odihnească în pace, iub! O să fac tot ce ține de mine să fiu și mamă și tată pentru copiii noștri!”

Mesajul emoționant al soției unui militar român mort: ”Dumnezeu să te odihnească în pace, iub! O să fac tot ce ține de mine să fiu și mamă și tată pentru copiii noștri!”

Bosoi Sergiu este unul dintre cei 7 şapte militari români care au murit în elicopterul IAR 330-Puma prăbuşit în Constanţa.

Bosoi Sergiu
Sursa foto: Facebook
de Andreea Cigolea    |    04 Mar 2022   •   14:30

Maistru militar cls. a II-a Bosoi Sergiu avea 37 de ani, era scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005, tatăl a doi copii. 

Soția acestuia a postat un mesaj emoționat în care a transmis tot ce simte acum. 

”Toate vin de la Dumnezeu, atât viața cât și sfârșitul ei... Pentru noi cei care rămânem în urmă este cel mai greu, dar singurul lucru pe care îl mai putem face este să ne rugăm pentru sufletul celor morți.

Dumnezeu să te odihnească în pace, iub! 

Știu că ai fost și vei fi mândru de noi, fetele tale!

Îți promit că voi fi puternică și o să fac tot ce ține de mine să fiu și mamă și tată pentru copii noștri!

Rebecăi i-am spus deja că ești un SUPER EROU plecat în misiune să salvezi îngerașii cu aripi frânte , să-i duci cu elicopterul la Doamne Doamne să îi facă bine!

Nataliei îi voi vorbi mereu despre tine și sper să înțeleagă când va mai crește că tati e cel mai bun și nimeni nu îi va lua locul.

Nu sunt de acord cu decizia divinității, însă sunt convinsă că de acolo de sus vei fi mereu cu noi și ne vei proteja!  

Nu știu să vorbesc despre tine la trecut, pentru că tu vei trăi veșnic în mine prin copiii noștri! 

Ps. Ce moment frumos a fost când ți-am făcut fotografia asta! 

Ps. Bucurați-vă de toți ai voștri azi, mâine nu e promis nimănui!!” este mesajul femeii postat pe un cont de socializare.

×
Subiecte în articol: militar mort Dumnezeu
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close