Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, consideră că momentul care a declanşat în vară evoluţia negativă a imaginii României este cel al plângerii transmise Comisiei de la Veneţia privind OUG care tăia din atribuţiile Curţii Constituţionale, arătând că partenerii înţeleg bătălia politică, dar principiile trebuie respectate, scrie
Mediafax.
"O părere personală, nu mă ocup de asemenea analize: cred că momentul care a declanşat toată această evoluţie negativă a imaginii noastre a fost acela în care Curtea Constituţională a transmis Comisiei de la Veneţia o plângere referitoare la adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă care tăia din prerogativele CC.
Eu cred că de aici s-a declanşat totul, pentru că partenerii noştri - nu-i interesează, şi ei au lupte politice interne, ei înţeleg foarte bine că e competiţie politică, că e bătălie, dar consideră că există anumite principii fundamentale de funcţionare a unei societăţi democratice, care trebuie respectate - principiul separaţiei puterilor, a echilibrului între puteri", a spus el.