Discuţiile
oficiale privind achiziţia de avioane de luptă ar putea începe
în două săptămâni. Ministrul Apărării, Teodor
Meleşcanu, a anunţat la „Săptămâna de ştiri”, la
Antena 3, că va cere guvernului demararea negocierilor cu două
dintre companiile interesate. Declaraţia vine în contextul în
care la mijlocul săptămânii trecute Pentagonul informa
Congresul privind posibila vânzare către România a 24 de
avioane de luptă F-16 noi, plus alte 24 la mâna a doua.
România
trebuie să îşi schimbe în curând flota de avioane
de luptă, iar valoarea contractului este estimată la 4,5 miliarde
de dolari. Prezent în emisiunea „Săptămâna de ştiri”,
Meleşcanu a declarat că va cere în următoarele două
săptămâni o aprobare din partea Executivului pentru a purta
discuţii cu două sau trei companii producătoare de avioane.
Modelele
cu cele mai mari şanse de a fi selecţionate de Armata Română
sunt F16, produs de Statele Unite, Gripen din Suedia, Eurofighter
Typhoon al unui consorţiu european şi Dassault Rafale al
francezilor. Alegerea va fi făcută în funcţie de unele
considerente economice.
Antena 3