Uniunea Europeană a aprobat, joi, 7 ianuarie 2021, utilizarea vaccinului împotriva COVID-19 produs de compania Moderna. Astfel, în țările UE vor fi folosite în campaniile naţionale de vaccinare atât vaccinurile BioNTech Pfizer dar şi Moderna. La finalul lunii ianuarie este așteptat să primească aprobarea și al treilea vaccin făcut de AstraZeneca.
Medicul Remus Mihalcea a vorbit printr-o postare pe Facebook despre diferenţele dintre vaccinurile Pfizer şi Moderna.
“Am început anul cu vești bune și cu speranța că ne putem recupera viața de dinaintea pandemiei. E necesar să reținem că vaccinarea este importantă, nu vaccinul! Câteva cuvinte despre diferenţele dintre vaccinul Pfizer şi vaccinul Moderna.
E important de menționat că pacientul nu simte nicio diferență, aceste detalii sunt oferite de autoritatea de reglementare a medicamentelor din SUA pentru ca noi toți să înțelegem mai bine ce înseamnă acest vaccin:
- ambele vaccinuri au funcţionat puţin mai bine în cazul bărbaţilor decât în cazul femeilor;
- vaccinul Moderna a înregistrat o eficienţă maximă în prevenirea cazurilor grave de Covid-19;
- niciunul dintre cele două seruri nu a cauzat probleme care să pună în pericol parcursul de autorizare de urgenţă;
- ambele seruri determină sistemul imunitar să atace virusul prin introducerea unui fragment din codul genetic al virusului, cunoscut drept mRNA și astfel sistemul imunitar răspunde prin dezvoltarea de anticorpi”, a precizat medical Remus Mihalcea în postarea de pe Facebook.
Postarea este însoţită de o poză care evidenţiază şi alte diferenţe între cele două vaccinuri.