Antena 3 CNN Actualitate Ce spun medicii legiști despre moartea înfiorătoare a Dianei, fata mușcată de urs și căzută în râpă

Ce spun medicii legiști despre moartea înfiorătoare a Dianei, fata mușcată de urs și căzută în râpă

Cristi Georgescu
3 minute de citit Publicat la 10:58 11 Iul 2024 Modificat la 12:53 11 Iul 2024
urs traseu montan
Medicii legiști au stabilit cauza morții Dianei, fata ucisă de urs Sursa foto: Getty Images

Tânăra care a murit, marţi, după ce a fost atacată de un urs pe Jepii Mici avea leziuni foarte grave produse prin căderea de la înălţime, însă şi rănile provocate de animal erau foarte grave, au stabilit medicii legişti.

„Au fost două tipuri de leziuni: leziuni produse prin precipitare, cădere de la înălţime şi leziuni produse de urs. Leziunile cele mai grave sunt cele prin cădere, dar şi cele produse de urs erau incompatibile cu viaţa. Care i-a determinat mai repede decesul urmează să se stabilească, dar avea leziuni foarte grave prin precipitare, prin cădere de la înălţime”, a declarat, joi şeful Serviciului de Medicină Legală Prahova, Vasile Drăghici, potrivit Agerpres.

De asemenea, în urma analizelor efectuate, s-a stabilit că ursul nu avea rabie, a precizat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, George Stratulat. În acest caz a fost vorba despre o femelă de 4-5 ani, care nu era gestantă şi nu avea alte probleme.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, rana provocată de animal, înainte ca tânăra să cadă în prăpastie, nu era atât de gravă încât să îi pună viața în pericol. Moartea a survenit însă în urma căzăturii în râpă, de la aproximativ 200 de metri înălțime. Diana a suferit multiple traumatisme, care i-au provocat hemoragii interne.

Familia Dianei urmează să ajungă la serviciul de medicină legală să ridice trupul neînsuflețit al acesteia. Mama fetei a povestit faptul că i-a spus tinerei să nu meargă în drumeție la munte și să aibă grijă la pericolele la care se poate expune.

Mama victimei susține că fata a mai fost fugărită de urs

Mama victimei a declarat că nu era pentru prima dată când fusese fugărită de urs în pădure.

„Am vorbit cu ea, nu m-a sunat ea, eu o sunam mereu. Eu o sunam că eram preocupată cu muntele ăsta. Am sunat-o şi i-am zis: „Dia, nu te du, te rog, nu te du!”.

I-am spus să aibă grijă și ea a spus „nu, că m-ai ținut mereu mai strâns și acum vreau să mă duc, să fac o experiență de-asta”. 

Şi i-am spus: „Dacă te duci, ai te rog grijă cu urşii, ai te rog grijă la râpe, la toate, că e foarte periculoasă perioada asta”, a continuat mama victimei.

Diana Maria Cazacu avea 19 ani. Abia luase BAC-ul şi voia să evadeze în sălbăticia din munţii Bucegi. A fost atacată pe potecă şi târâtă de sălbăticiune sub ochii iubitului. Nu a avut nicio şansă.

Ursul a muşcat-o de picior şi s-au prăbuşit, şi ea şi animalul, într-o râpă adâncă de peste 150 de metri.

Intervenţia salvamontiştilor a fost la limită. Au găsit animalul lângă victimă. Îşi păzea prada. 

Iubitului fetei rănite de urs: Am făcut tot ce mi-a stat în putere să o salvez

Iubitul fetei ucise de urs a reacţionat şi spune că „a fost un accident şi atât”.

„Nu pot să declar nimic. Ce a fost de declarat am declarat, s-a întâmplat un accident şi atât. (...) Imaginaţi-vă cum este pentru mine şi pentru persoanele apropiate ei”.

Întrebat cum a ajuns ursul lângă ei, tânărul spune că: „e pădure, la urma urmei. Nu am apucat să-l vedem... Am încercat să fac tot ce mi-a stat în putere să o salvez. Dar...”, a spus iubitul victimei.

„Eu eram într-un punct superior şi îi lansam pe colegii mei pe coardă. M-am temut pentru viaţa colegilor mei”, spune Sergiu Frusinoiu, coordonator Salvamont Buşteni.

×
Etichete: urs Diana busteni
x close