Antena 3 CNN Actualitate Medicii continuă şi protesteze şi mâine, la Ministerul Sănătăţii

Medicii continuă şi protesteze şi mâine, la Ministerul Sănătăţii

M.Z.
1 minute de citit Publicat la 16:11 18 Sep 2013 Modificat la 16:11 18 Sep 2013
Medicii continuă şi protesteze şi mâine, la Ministerul Sănătăţii
Foto: Agerpres
Protestele angajaţilor din sistemul sanitar vor continua şi joi la Ministerul Sănătăţii, după pichetul de miercuri, la care au participat peste 150 de medici, asistenţi medicali şi infirmiere, reprezentanţii acestora nefiind chemaţi la discuţii. 
 
Vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că angajaţii din Sănătate sunt deschişi la orice dialog cu Ministerul Sănătăţii, cu condiţia să fie un dialog care să ducă la rezultate concrete.
 
"Nu mai vrem declaraţii politice, ceea ce noi cerem este ceea ce ei au promis prin progamul lor de guvernare", a spus Marius Sepi, potrivit Mediafax.
 
Liderul sindical a spus că în a doua zi a protestului de la Ministerul Sănătăţii va veni şi personal sanitar din şase judeţe.
 

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat că vor continua să iasă în stradă şi vor menţine calendarul protestelor, până la declanşarea grevei generale, dacă nu se iau măsurile pe care cei din sistemul sanitar le cer.
 
Protestele vor continua joi şi vineri la Ministerul Sănătăţii, iar de săptămâna viitoare, acţiunile vor avea loc, timp de patru zile, la Ministerul Finanţelor Publice.
 
Potrivit calendarului de proteste anunţat de Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, pichetele de protest vor fi organizate până în 27 septembrie, urmând ca în octombrie să aibă loc un protest la Guvern, iar în noiembrie să fie declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor.


 

 

×
x close