Copilul a fost externat după câteva zile, fără a fi supus intervenţiei medicale pentru care a fost internat iniţial, din cauza riscurilor pe care le implică două anestezii succesive. Cazul a fost ţinut ascuns de conducerea instituţiei, fiind înaintat Colegiului Medicilor din Bucureşti pe 18 aprilie, abia după ce a fost mediatizat. Conducerea spitalului a recunoscut că este vorba despre o eroare medicală gravă.
Trei persoane au fost găsite vinovate: medicul chirurg, medicul anestezist şi asistenta de la sala de operaţie. Dar singurele sancţiuni aplicate în urma anchetei interne au fost reducerea cu 10% a salariului timp de trei luni şi mutarea într-o altă clinică de chirurgie a spitalului. Conducerea Uniunii Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din Capitală susţine că motivul pentru care organizaţia se autosesizează cu întârziere asupra unor posibile erori medicale este că nu primeşte plângeri de la pacienţi.
Antena 3