Antena 3 CNN Actualitate Bolile subite de care suferă penalii României

Bolile subite de care suferă penalii României

3 minute de citit Publicat la 18:35 17 Oct 2015 Modificat la 18:35 17 Oct 2015
hayssam.jpg
Foto: Agerpres
Medicii din Romania s-au trezit pusi in fata uneoi situatii speciale: mulţi dintre politicienii, înalţii funcţionari şi oamenii de afaceri cu dosare penale se îmbolnăvesc subit când ajung în faţa anchetatorilor sau când vor să scape de puşcărie. 
 
Sunt celebre cazurile lui Omar Hayssam sau Nicuşor Constantinescu. Din cauza celor care au fost prinşi cu minciuna, ajunge sa nu-i mai creada nimeni pe arestatii care au cu adevarat probleme.
 
Bolile lui Sorin Oprescu s-au agravat imediat cum acesta a ajuns după gratii. Primarul a făcut o criză diabetică din prima noapte de arest preventiv. La câteva zile, avocaţii edilului au anunţat că acesta are probleme grave şi cu inima. Apărătorii şi iubita lui Oprescu au prezentat situaţia ca şi cum edilul era la un pas de infarct. După mai multe încercări, primarul a ajuns în faţa unei comisii de cardiologi care însă a infirmat gravitatea extremă a bolii şi l-au declarat apt de a sta în închisoare. Într-o nouă încercare de a-l scoate din arest, avocaţii edilulului au invocat şi un posibil cancer pulmonar.
 
Între timp, la o percheziţie în celula edilului din arestul capitalei, poliţiştii au găsit două flacoane de insulină injectabilă. Potrivit unor surse, Oprescu este suspectat ca şi-ar fi administrat mai multă insulină decât era necesar.
 
Un alt politician care şi-a invocat bolile în instanţă este Gheorghe Ştefan Pinalti, fostul primar de la Piatra Neamţ. Anul trecut, după ce a ajuns în arest în dosarul Microsoft, edilul a început să se simtă tot mai rău. Avocatul său a anunţat că Pinalti a leşinat de două ori în arest, pentru că problemele sale cardiace s-au agravat.  În ianuarie s-a spus că suferit un infarct după gratiile închisorii de la Jilava, dar la câteva zile a fost operat la coloană, pentru o hernie de disc. Pinalti a adus în instanţă probe că are cancer şi că s-a operat.
 
Şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, acuzat că a fraudat un fond PHARE de peste 1,2 milioane de euro, a fost acuzat că se dă bolnav de fiecare dată când îl iau la înterbări procurorii. În 2011, el a ajuns de la Tribunal direct la spital. A căzut din picioare când a auzit că judecătorii i-au dat 29 de zile de arest preventiv. 
 
Un alt caz celebru a fost cel al Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. În timp ce era cercetat pentru abuz în serviciu şi un prejudiciu de 30 de milioane euro, el a adus documente care i-au determinat pe magistraţi să-l lăse să plece la un spital din Chicago pentru o operaţie. Trebuia să ajungă în America în iunie însă el era deja acolo din luna aprilie şi posta pe facebook mesaje ironice către procurorii DNA. 
 
După mediatizarea unor imagini în care acesta fumează la terasa unui restaurant din New York, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea sa preventivă în lipsă. A fost reţinut abia la 4 luni, când s-a întors în ţară, chiar de pe aeroportul Otopeni. În tot acest răstimp preşedintele suspendat al Consiliului Judetean Constanţa s-a aflat în Statele Unite şi apoi în Turcia, de unde a trimis fotografii cu el pe patul de spital. 
 
În februarie 2014 un alt baron local cu dosar penal s-a îmbolnăvit grav când a ajuns în atenţia justiţiei. La scurt timp după ce procurorii l-au reţinut pentru trafic de influenţă, preşedintele consiliului judeţean Prahova, Mircea Cosma a început să aibă dureri în piept şi a fost luat cu ambulanţa din faţa anchetatorilor. 
 
Poate unul dintre cele mai cunoscute cazuri în care un inculpat a scăpat de puşcărie invocând boala, este cel al sirianului Omar Haissam, acuzat de implicare în răpirea jurnalistilor Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad în 2005. 
 
Hayssam era arestat preventiv pentru infractiuni economice, într-un alt dosar, iar instanţa a acceptat să îl elibereze, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, pe motiv că avea metastaze după o operaţia de cancer la colon. Sunt celebre imaginile cu Haissam care părea că agonizează pe holurile instanţei, însă la nici un an a găsit puterea să fugă din Romania.  Omar Hayssam este considerat de justiţie teroristul numărul unu în România şi a fost condamnat în lipsă în 2007, la 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak. A fost adus în România abia în 2013.  
 

×
x close