Medicamentele antidiabetice de tipul insulinelor, cele pentru tratamentul stării post-transplant şi pentru afecţiuni oncologice, pot fi procurate de luni din farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Potrivit ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, în perioada următoare, medicaţia amintită va putea fi eliberată, simultan, prin intermediul unităţilor cu circuit deschis, dar şi de farmaciile din spitale. Decizia a fost luată deoarece nu toate farmaciile vor avea de la început respectivele medicamente.
Antena 3