De la haine de firmă, la mărci celebre de parfumuri şi de smartphone-uri de top sau băuturi alese, toate pot fi cumpărate la preţuri de chilipir. De pe net, de la colţ de stradă sau chiar din magazine. Grav este, însă, că medicamentele falsificate sunt cel mai bine vândute dintre produse contrafăcute.
Astfel, pierderea pentru bugetul de stat, din vânzările cauzate de medicamentele falsificate, a fost de 608 milioane de euro, peste 19% din totalul vânzărilor, faţă de mai puţin de 4 % în Uniunea Europeană. Vorbim și de pierderea din vânzarea de îmbrăcăminte, încălţăminte şi de accesorii, care s-a ridcat la 211 milioane de euro, mai bine de 15 % din vânzări, faţă de puţin peste 9 % în UE. În ceea ce priveşte vânzările de produsele cosmetice şi de îngrijire personală, pierderea estimată s-a ridicat la 68 milioane de euro, peste 11 % din vânzări, faţă de aproximativ 10 % în UE.
Ne uităm şi la pierderea din vânzări generată de comercializarea telefoanelor inteligente contrafăcute care a fost de 128 milioane de euro, adică puţin peste 19 % din vânzări, faţă de aproape 8 % în UE. Vorbim şi despre pierderea din vânzări generată de comercializarea vinurilor şi băuturilor spirtoase care a fost de 64 milioane de euro, aproape 17 %, faţă de până în 6 % în UE. Raportul oficial mai relevă că din cauza acestui fenomen România a pierdut 26.715 locuri de muncă, iar la nivelul UE s-au pierdut 467.835. Mai multe, informaţii regăsiţi în ediţia de azi a cotidianului naţional Jurnalul.
Românii cumpără produse contrafăcute
- medicamente
România: 19,5% din totalul vânzărilor
UE: 3,9% din totalul vânzărilor
- îmbrăcăminte
România: 15,6% din vânzări
UE: 9,7% din vânzări
- cosmetice
România: 11,8% din vânzări
UE: 10,6% din vânzări
SURSA: Oficiul European pentru Proprietate Intelectuală
- telefoane
România: 19,1% din vânzări
UE: 8,3% din vânzări
- băuturi alcoolice
România: 16,6% din vânzări
UE: 5,9% din vânzări