Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, venise la cabinet pentru a-și ridica un card de sănătate. Din spusele victimei, deranjat de numeroasele întrebări, doctorul și-a pierdut cumpătul, moment în care a sărit la bătaie.
”Am mers vreo 10 metri și inopinat, în spate, m-a lovit! Cu pumnii și cu picioarele! A venit poliția...”
În ciuda faptului că medicul spune că bărbatul ar fi fost cel care a pornit scandalul și că reacția ei a fost doar legitimă apărare, bărbatul susține că este în stare ”să jure cu mâna pe Biblie” că este nevinovat.
Localnicii spun că medicul nu este la prima abatere. Vine rar la cabinet și vorbește urât cu pacienții.
”Nu e prima dată când doctorița asta face așa ceva. Așa se poartă ea. Nu numai cu el, cu multă lume!” spune o femeie.
”Niciun om nu a intervenit. Îl lovea foarte tare, cu picioarele, cu pumnii... În cap, unde nimerea! Am zbierat la ea când am văzut că îl bate, dar mi-a spus că ” dumneavoastră mai rămâneți”, povestește o altă pacientă.
”În loc de tratament primești altceva. Păcat! Nu se poate așa ceva! Nu există cuvinte!”, spune și un bărbat.
De cealaltă parte, medicul susține că a vrut doar să se apere.
”Eu am fost atacată în cabinet de un pacient recalcitrant. Asta s-a întâmplat și am reacționat ca atare. M-am apărat! Am fost în legitimă apărare! A sărit la mine în cabinet să mă lovească. După ce m-a înjurat a dorit să îmi ceară o trimitere, cu toate că el nu este în regulă cu actele. I-am explicat frumos o dată, de două ori, de zece ori, de foarte multe ori de luni de zile...”.
După sesizarea polițiștilor, medicul s-a ales cu dosar penal. Cazul a fost preluat și de Colegiul Medicilor.