Potrivit unor surse Antena 3 CNN, sâmbătă noaptea, imediat după miezul nopții, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112, că administratorul unei cafenele din Capitală a observat pe sistemul de supraveghere video al societății comerciale că un bărbat încearcă să pătrundă în interior.
Imediat, la fața locului au ajuns polițiștii care l-au prins pe autor, în ciuda faptului că acesta a încercat să scape, fugind pe străduțele din zonă.
Bărbatul avea asupra sa o macetă. Cu toate acestea, polițiștii au reușit să îl imobilizeze în momentul în care a încercat să intre într-un bloc unde voia să se ascundă.
Din primele informații, autorul infracțiunii este medic specialist neurolog, un doctor cunoscut în București, care se afla sub influența alcoolului, dar și a unor medicamente din categoria benzodiazepinelor.
Acesta a încercat să pătrundă în cafenea, cu ajutorul unei macete cu care a secționat cablurile sistemului de supraveghere video.
Potrivit surselor citate, acesta a pătruns prin efracție în cafenea și a provocat un incendiu în zona de depozitare a mărfii, cauzând un prejudiciu de aproximativ 7000 de lei.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru două infracțiuni de distrugere, ulterior fiind supus controlul judiciar pentru 60 de zile.