Concret, toți cei care trec prin boală și se întorc la muncă trebuie să prezinte angajatorului o adeverință eliberată de medicul de familie. Noua măsură este cuprinsă în Hotărârea de Guvern care prevede prelungirea stării de alertă.
Medicii de familie se revoltă însă și spun că hârtia este complet inutilă.
Pe de altă parte, sunt și medici de familie care încă nu au aflat despre noua cerință.
Obligativitatea unei astfel de adeverințe a fost sesizată de Patronatul Medicilor de Familie din România. Președinta asociației a explicat că este vorba despre un document inutil. Și asta pentru că persoana care a trecut prin boală este nevoită să treacă pe la medicul de familie înainte de a reveni la serviciu pentru a solicita această adeverință care atestă calitatea de persoană care a trecut prin boală.
"Este încă un drum pe care pacientul este forţat să-l facă la medicul de familie, este încă o hârtie inutilă, până la urmă", afirmă Dr. Raluca Zoițanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie
Medicii mai spun că această "calitate" poate fi dovedită în primul rând cu certificatul COVID. Mai mult decât atât, noua adeverință îi pune la o muncă suplimentară și anume transcrierea pe hârtie a unui document care se află deja în platforma CoronaForms.
Ca să nu mai vorbim despre drumurile în plus pentru pacienți cât și aglomerația din cabinetele medicale.
În unele cazuri, medicii ar putea cere o taxă pentru eliberarea adeverinței, deoarece serviciul nu este decontat din bugetul pentru asigurări de sănătate, scrie observatornews.ro.