DSP Buzău a anunțat că a fost înștiințată, sâmbătă seara, de medicul infecţionist al Spitalului Militar Central Bucureşti despre existenţa unui medic al unităţii sanitare, în vârstă de 37 de ani, căruia rezultatul testului recoltat i-a ieşit pozitiv, după o perioadă de izolare la domiciliu impusă.
Medicul, care se afla în vizită la socri, în Buzău, era asimptomatic.
„Persoana în cauză s-a dovedit necooperantă şi a refuzat ideea internării voluntare în orice unitate sanitară din Bucureşti sau din Buzău, invocând posibilitatea de tratament a persoanelor asimptomatice la domiciliu. Pacientul a acceptat examinarea medicală de către un medic infecționist al Spitalului Județean de Urgență Buzău, în urma căreia a primit recomandarea de internare într-o unitate sanitară. Cu sprijinul jandarmilor și al polițiștilor, pacientul a acceptat să fie transportat cu o ambulanță specială către Spitalul V. Babeș din Capitală”, au transmis reprezentanții DSP Buzău, conform Mediafax.
DSP Buzău a început o anchetă epidemiologică, iar poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Surse din rândul autorităţilor locale au declarat că medicul, care a fost în izolare, nu a aşteptat rezultatul testului şi a plecat din Bucureşti în Buzău, la socri.