Părinţii unui copil de 5 ani din Slatina acuză un medic că le-au tratat greşit copilul, iar băiatul s-a ales cu o mână paralizată.
Copilul se juca şi la un moment dat a alunecat şi a căzut.
A fost imediat dus la spitalul din Slatina de către părinţi, iar medicul de la Urgenţe i-a pus băiatului braţul în gips. După trei săptămâni, când i-a fost scoasă atela, copilul si-a dat seama că nu îşi mai simte mâna.
Băiatul este acum internat la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, unde medicii încearcă să-i salveze mâna.
Medicul de la Slatina ar mai fi fost trimis în judecată pentru moartea unui copil.
Ionela Burcea, mama copilului cu mâna paralizată, a intervenit telefonic, vineri, la Antena 3, şi a vorbit despre felul în care medicul respectiv i-a tratat fiul.