Antena 3 CNN Actualitate Media Washington Times: Românii tânjesc după comunisim, ca urmare a eşuării reformelor democratice

Washington Times: Românii tânjesc după comunisim, ca urmare a eşuării reformelor democratice

1 minut de citit Publicat la 08:45 31 Aug 2012 Modificat la 08:45 31 Aug 2012
Washington Times: Românii tânjesc după comunisim, ca urmare a eşuării reformelor democratice
Foto: Agerpres
Mulţi dintre români au ajuns să tânjească după o revenire la comunism, în contextul disensiunilor dintre premier şi preşedinte şi al unei economii suferinde, deoarece ei cred că reformele democratice şi de liberalizare a pieţei din ultimele două decenii au eşuat, relatează Washington Times.
   
Peste 53 la sută dintre români au declarat luna trecută pentru Institutul Român de Studii Sociale că ar prefera să trăiască în regimul lui Nicolae Ceauşescu. În urmă cu doi ani, 44 la sută dintre români s-au declarat în favoarea reinstaurării regimului comunist.
   
Creşterea nemulţumirii faţă de democraţia şi piaţa capitalistă a intervenit după ani întregi de probleme economice şi politice.
   
Ioan Ivaşcu, în vârstă de 59 de ani, specialist în IT din Bucureşti, este unul dintre cei care îşi amintesc de trecut şi susţin că situaţia este de departe mai rea în prezent.

"Acum, tinerii nu au nicio idee despre ce se va întâmpla cu ei după terminarea şcolii",  declarat el. "Noi nu am avut niciodată astfel de probleme. Am avut o perspectivă de viitor. Am ştiut din primul an ce vom face", a adăugat el.
   
Odată cu îndepărtarea de la putere a comunismului, economia de piaţă a oferit oportunităţi pentru îmbogăţire, dar a şi încetăţenit o cultură a corupţiei capitaliste.
           
Corupţia a contribuit la o diviziune acută între bogaţi şi săraci, vizibilă peste tot, în special pe drumurile ţării unde maşini luxoase se întâlnesc cu căruţe trase de cai. Noile clădiri de sticlă se înalţă lângă case pe jumătate dărâmate. Capitala, Bucureşti, se laudă cu zeci de magazine de designeri de lux, deşi produsul intern brut este de 12.600 de dolari pe an cap de locuitor.
   
Mulţi au fost entuziasmaţi când România a aderat la UE în 2007, dar recentele critici pe care Uniunea le-a adresat României au creat nemulţumire. Astfel, protestatarii de la Bucureşti au afişat mesaje care avertizau UE: "Amintiţi-vă, aceasta nu este ţara voastră".

×
Etichete: presa straina
x close