Antena 3 CNN Actualitate Media Washington Post: Premierul Viktor Orban vrea să controleze mass media din Ungaria

Washington Post: Premierul Viktor Orban vrea să controleze mass media din Ungaria

1 minut de citit Publicat la 16:24 19 Iul 2010 Modificat la 16:24 19 Iul 2010
Washington Post: Premierul Viktor Orban vrea să controleze mass media din Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, este acuzat de ingerinţă în mass media. Organizaţiile de presă internaţionale şi opoziţia susţin că primul ministru încearcă să impună un control strict asupra conţinutului jurnalistic, informează Washington Post.

Premierul Viktor Orban a anulat o prevedere constituţională ce viza evitarea monopolurilor în domeniul mass-media. De asemenea, partidul Fidesz a propus fuziunea autorităţilor pentru supravegherea posturilor publice de radio şi televiziune şi crearea unui consiliu media mult mai puternic, cu rolul de supraveghere atentă a posturilor publice şi private. Potrivit proiectului ce urmează să fie votat în luna iulie, preşedintele noului consiliu ar urma să fie numit direct de premierul Viktor Orban, iar restul membrilor de către partidul de guvernământ.

O altă măsură îngrijorătoare urmează să fie votată la toamnă şi vizează presa scrisă şi cea online. Informaţiile publicate în aceste medii ar trebui să fie supravegheate strict de către organisme guvernamentale.

"Printre primele acţiuni ale Cabinetului Orban se numără legea care permite acordarea cetăţeniei etnicilor maghiari care locuiesc în alte ţări - o măsură care vizează minorităţi din Slovacia, România şi Serbia. Dat fiind că primele două ţări sunt membre UE, iar a treia este candidată la aderare, o astfel de măsură nu părea să fie necesară. Însă Victor Orban încearcă să le facă pe plac celor care nu au acceptat niciodată prevederile Tratatului de la Trianon, prin care s-au stabilit actualele frontiere ale Ungariei. Dacă iniţiativa cetăţeniei poate fi considerată una strict simbolică, încercarea de a impune controlul asupra mass-media nu este simbolică", scriu jurnaliştii Washington Post.

Antena3.ro

 

 

 

×
Etichete: premier Viktor Orban
x close