Antena 3 CNN Actualitate Media Viaţa chinuită a unui copil şi tăranii urbanizaţi cu forţa, duminică, la În Premieră cu Carmen Avram

Viaţa chinuită a unui copil şi tăranii urbanizaţi cu forţa, duminică, la În Premieră cu Carmen Avram

1 minut de citit Publicat la 22:25 09 Apr 2011 Modificat la 22:25 09 Apr 2011
Viaţa chinuită a unui copil şi tăranii urbanizaţi cu forţa, duminică, la În Premieră cu Carmen Avram
Un copil rămas cu handicap, din cauza neglijenţei medicilor, şi tăranii deveniţi orăşeni, de dragul Uniunii Europene, dar fără niciun pic de civilizaţie, sunt două dintre cazurile prezentate de Carmen Avram în emisiunea “În premieră”, ce va fi difuzată duminică, de la ora 21.00, pe Antena 3.

Primul material îl are în centru pe Sebastian, un copil de trei ani şi jumătate care luptă să trăiască, în timp ce părinţii lui se luptă să facă dreptate. Băiatul lor s-a sugrumat la naştere, din cauză că niciun medic nu a supravegheat-o pe mama lui. “Statul român nu a făcut decât să ne pună piedici. Ne-am simţit neîndrepăţiţi, jigniţi şi călcaţi în picioare”, sunt cuvinetele celor doi părinţi îndureraţi.
 


Un alt reportaj prezentat duminică poartă numele “Viaţa la ţară în mijlocul oraşului”. Urbanizaţi cu forţa de dragul Uniunii Europene, zeci de mii de ţărani români au fost făcuţi, peste noapte, orăşeni. Deasupra străzilor sunt întinse scripete ce folosesc la uscarea rufelor, din cauză că balcoanele sunt prea mici. Guvernele României au uitat de ţăranii orăşeni, oamenii s-au ales cu taxe mai mari şi niciun pic de civilizaţie.
 


Pentru a vedea cum trăiesc aceştia, dar şi alte informaţii referitoare la cele două cazuri, urmăriţi “În premieră”, cu Carmen Avram, duminică, de la ora 21.00, pe Antena 3.


×
Etichete: In premiera
x close