"Confirmăm moartea sa" în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat o purtătoare de cuvânt, fără să ofere alte precizări.
Olivier Voisin, în vârstă de 38 de ani, a fost rănit grav la nivelul capului şi braţului drept de schije de obuz, săptămâna trecută, în timp ce acoperea operaţiunile unei katiba (grupare armată a opoziţiei) în regiunea Idleb, în nordul Siriei.
Transferat la Spitalul Internaţional din Ankara, iar ulterior la Istanbul, starea sa era considerată critică, în pofida unei intervenţii chirurgicale.
Materialele sale au fost publicate de numeroase instituţii mass-mediae franceze şi internaţionale. Reportajele sale au fost publicate în special de ziarele L'Express, Le Monde, Le Progr?s, Le Soir, Libération, Elle, La Vie, La Croix, Télérama, The Guardian sau L'Orient Le Jour.
În afară de cele despre conflictul sirian, el a realizat numeroase reporteje în Libia şi în Siria, dar şi în Brazilia, Haiti, Kenya şi Statele Unite.
Olivier Voisin a realizat pentru Agence France-Presse, la începutul lui ianuarie, fotografii în timpul luptelor în oraşul Alep, iar ulterior în tabăra de refugiaţi sirieni de la Azaz, unde a nins, în apropiere de frontiera turcă.
Născut în 1974 în Coreea de Sud, Olivier Voisin a fost adoptat de către o familie franceză.