Planurile companiei pe piaţa din România au fost prezentate de Paola de Santiago Haas, Project Manager la Mediaset Distribution, şi de Serena Petrecca, International Marketing Manager la Mediaset Italia.
La evenimentul organizat de compania Chello Networks, care deţine drepturile de distribuţie a televiziunii Mediaset Italia în România, au participat şi reprezentanţi ai societăţilor de cablu din Bucureşti şi din ţară.
"În urmă cu trei ani am decis să lansăm Mediaset Italia, o televiziune internaţională, dedicată celor aproximativ 60 de milioane de italieni din întreaga lume, dar şi telespectatorilor interesaţi de ţara noastră", a spus Paola de Santiago Haas.
Ea a precizat că Mediaset Italia reuneşte cele mai importante programe difuzate de trei dintre televiziunile principale ale grupului lui Silvio Berlusconi - Canale 5, Italia 1 şi Rete 4 -, care emit în prezent în Italia.
Astfel, programul televiziunii Mediaset Italia cuprinde: divertisment (31,4%), ştiri mondene (soft news) (26,2%), ştiri (hard news) (4,5%), programe de tip dramă (23,3%), telenovele (7,3%), programe culturale (2,7%) şi programe de colecţie (2,9%).
Programele difuzate de Mediaset Italia sunt în limba italiană, nefiind subtitrate sau dublate întrucât majoritatea sunt transmise live, a explicat Paola de Santiago Haas.
"Mediaset Italia este o televiziune pay TV (cu plată, n.r.). Suntem deja în grilele mai multor operatori de cablu din România, însă vrem să ne extindem distribuţia pe marile platforme. Considerăm că ar fi un business bun şi pentru noi şi pentru marii operatori de cablu şi DTH din România", a mai spus Paola de Santiago Haas.
Aceasta a mai spus că, la nivel internaţional, Mediaset Italia are cea mai mare distribuţie în Statele Unite ale Americii (unde televiziunea s-a lansat în anul 2011), televiziunea fiind prezentă şi pe majoritatea pieţelor audiovizualului din Europa, în ţări precum Franţa, Germania, Belgia, Slovenia, Elveţia, Olanda, Croaţia, Luxemburg, dar şi Republica Moldova.
În prezent, în România, televiziunea Mediaset Italia este disponibilă în grilele unor operatori de cablu precum NextGen (Romtelecom), Canal S, Ines Group şi TV Sat 2002.
Lansarea oficială a televiziunii Mediaset Italia în România vine la circa doi ani după ce grupul lui Silvio Berlusconi a început să tatoneze piaţa audiovizualului românesc.
Grupul italian de media Mediaset, fondat în anii 70, este cea mai mare companie privată de media din Italia. Grupul Mediaset este controlat de fostul premier italian Silvio Berlusconi. Mediaset operează numeroase televiziuni digitale terestre libere la retransmisie şi televiziuni pay TV (cu plată, n.r.) şi este unul dintre cei mai importanţi producători de conţinut de pe piaţa audiovizualului din Italia, alături de televiziunile publice italiene RAI.