O prezentatoare tv celebră în India a murit după ce un palmier s-a prăbușit peste ea, scrie Daily Mail. Kanchan Nath, de 58 de ani, se întorcea de la o oră de yoga în Mumbai, joi dimineața, și mergea pe mijlocul drumului pe lângă un șir de magazine. Brusc, un copac înalt de câțiva zeci de metri s-a prăbușit peste ea, strivind-o. Femeia a suferit răni interne catastrofale și numeroase fracturi.
Trecătorii au încercat rapid să ridice copacul de pe ea, dar în ciuda faptului că a fost transportată la spital, vedeta a murit în urma rănilor suferite la creier.