Antena 3 CNN Actualitate Media Săptămâna premierelor coreene, la Euforia TV

Săptămâna premierelor coreene, la Euforia TV

1 minut de citit Publicat la 16:13 06 Feb 2012 Modificat la 16:13 06 Feb 2012
Săptămâna premierelor coreene, la Euforia TV
Serialele coreene sunt la mare căutare în ultima perioadă. Poveştile sunt captivante, peisajele de vis, iar costumele şi culorile îţi iau pur şi simplu ochii. Pentru a răspunde cererii publicului fidel, Euforia TV a programat trei premiere coreene noi săptămâna aceasta.

Azi de la ora 17:30, debutează “Chip de copil”, o comedie romantică de excepţie ce poate fi urmărită de luni până vineri. Lee So Young este o femeie în vârstă de 34 de ani care se luptă să-şi împlinească visul vieţii ei –acela de a deveni fashion designer.

Tot in aceasta seara începe şi “Iubitul prinţesei”, un serial cu o poveste de dragoste mai puţin fericită. Este vorba de fapt de o noua versiune a poveştii “Romeo si Julieta”. Aceasta poate fi urmărită de luni până joi de la 19:45.

Vineri, 10 februarie, de la ora 16:00, urmăriţi povestea lui Lee Yeon Jae în serialul coreean “Parfum de femeie”. Lee Yeon Jae, primeşte o veste cumplită cum că mai are foarte puţin timp de trăit. Ea decide să-şi dea demisia de la agenţia de turism unde lucra şi să-şi trăiască viaţa la maximum.
Umor, tradiţii, răzbunare şi poveşti de dragoste ce te vor captiva imediat, săptămâna aceasta numai la Euforia TV.

×
Etichete: Euforia Tv
x close