La primul nivel, numit „Stânga-dreapta”, Sandra a trebuit să mute paharele albastre aflate unele peste altele, până când cel roşu ajungea în capăt. Jurnalista a fost foarte relaxată, ea încercând chiar să comunice cu publicul în timpul jocului, lucru care a dus la pierderea unei vieţi din cauza expirării timpului. La cea de-a doua probă, moderatoarea Antenei 3 a trebuit să arunce monezi într-un pahar, aflat pe fundul unui acvariu cu apă, probă depăşită cu brio chiar în ultima secundă de joc. Şi cel de-al treilea nivel a fost realizat cu succes de Sandra, ea având ca sarcină să realizeze un turn babel din bucăţi de carton. Însă ultima probă, „Liftul cu bomboane”, a eliminat-o pe jurnalistă din concurs. Cu ajutorul unui lift, construit din creioane şi sfoară, ea trebuia să ridice de jos, până la nivelul gurii, trei bomboane.
„A fost extrem de intens, ca experienţă. M-am bucurat în mod real şi am avut multe emoţii. Am văzut că Dumnezeu ţine cu mine, în ultima secundă reuşeam să trec proba”, a declara Sandra Stoicescu, realizatoarea emisiunii „100 de minute”.
Bani la apă
Turnul Babel
Liftul cu bomboane