Antena 3 CNN Actualitate Media Sanda Țăranu, despre momentele dificile prin care a trecut după accidentul casnic: „Au vrut să mă țină în spital până la primăvară”

Sanda Țăranu, despre momentele dificile prin care a trecut după accidentul casnic: „Au vrut să mă țină în spital până la primăvară”

1 minut de citit Publicat la 11:01 24 Ian 2017 Modificat la 11:01 24 Ian 2017
o_1b77r9486n7134n1udpvln1olh8.jpg
Foto: Jurnalul.ro

Anul trecut s-a încheiat prost pentru Sanda Țăranu. Celebra cranică de la TVR, care pe 7 ianuarie, a împlinit 78 de ani, și-a rupt o vertebră în urma unui accident casnic. Iar de atunci, a avut de tras. Medicii nu au vrut să o externeze prea curând, însă vedeta a ieșit din spital pe propria răspundere.

”Nu mă simt chiar aşa de bine cum mi-aş dori. Am căzut în casă, m-am dus în bibliotecă să iau nişte cărţi. În camera respectivă am nişte perne  pe jos şi, făcând câţiva paşi înapoi, m-am împiedicat de-o pernă, m-am dezechilibrat şi am căzut foarte urât. Am căzut pe spate şi mi-am fracturat o vertebră la şira spinării. Am crezut că-mi va trece şi am sunat la Urgenţă abia a doua zi când  nu mai puteam de durere. Acolo, un om minunat  în persoana profesorului Gheorghe Ion Popescu, şeful Clinicii de Ortopedie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca,  a avut grijă de mine. Am stat 9 zile. Voiau să mă ţină până la primăvară, însă am dat o declaraţie pe proprie răspundere că vreau să plec. Nu sunt obişnuită să stau aşa în spital, eu şi soţul meu am fost oameni foarte sănătoşi, viguroşi. Când văd că sunt în aşa situaţie, mă crispez”, a povestit pentru Click! Sanda Ţăranu.

 

×
x close