Antena 3 CNN Actualitate Media Revista presei - 7 octombrie: Anul 2012 va fi un nou an de austeritate

Revista presei - 7 octombrie: Anul 2012 va fi un nou an de austeritate

N.B.
1 minut de citit Publicat la 08:59 07 Oct 2011 Modificat la 08:59 07 Oct 2011
Revista presei - 7 octombrie: Anul 2012 va fi un nou an de austeritate
Foto: Intact Images
Puterea vorbeşte astăzi despre bătaia de joc din Compania Naţională de Autostrăzi pe tema gestionării banilor europeni. Un raport scoate la iveală "matrapazlâcurile" foştilor şefi din cadrul CNADNR cu privire la gestionarea banilor nerambursabili alocaţi de Comisia Europeană pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

Din România Liberă aflăm cine îi salvează pe aleşii incompatibili şi contractele lor cu statul. Din cei peste 1.300 de consilieri judeţeni ai României, 747 sunt acţionari la 1.200 de firme. Chiar dacă rapoartele de evaluare arată că aleşii locali alocă ilegal contracte propriilor firme, acestea nu pot fi anulate şi banii nu pot fi recuperaţi.

Adevărul ne spune, dacă mai era nevoie, că austeritatea bugetară ne va lovi şi în 2012. Guvernul are de ales între îngheţarea salariilor şi noi concedieri la stat. Economiştii şi bancherii cer şi ei reducerea numărului bugetarilor. Întrebarea este ce va face Guvernul pentru a aplana efectele unui nou val al crizei.

Decizia FMI de a reduce estimarea de creştere economică a României pentru 2012 este subiectul principal în Săptămâna Financiară. Anunţul lui Jeffrey Franks se transpune într-o micşorare a veniturilor publice cu cel puţin 0,6 % din PIB. Anul agricol slab şi pierderile cauzate de plecarea Nokia vor avea, de asemenea, un impact negativ asupra deficitului bugetar.


×
x close