Antena 3 CNN Actualitate Media Revista presei - 16 noiembrie: Băsescu a anunţat PIB cu o zi înainte de publicare. INS se disculpă

Revista presei - 16 noiembrie: Băsescu a anunţat PIB cu o zi înainte de publicare. INS se disculpă

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 10:43 16 Noi 2011 Modificat la 10:43 16 Noi 2011
Revista presei - 16 noiembrie: Băsescu a anunţat PIB cu o zi înainte de publicare. INS se disculpă
Foto: Intact Images
Wall-Street: Băsescu a anunţat PIB cu o zi înainte de publicare. INS se disculpă. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat public cifra exactă de creştere a PIB, cu o zi înainte de publicarea oficială a datelor, deşi Institutul Naţional de Statistică susţine că nimeni nu a avut acces la informaţii. "Am avut 1,7 în primul trimestru, am avut 1,4 în al doilea, avem 4,4 în al treilea şi să sperăm că vom avea 2,5 în al patrulea", a spus Băsescu luni seara, la TVR. INS a publicat marţi dimineaţa datele. În replică, Voineagu s-a scuzat că este la întâlniri la Bruxelles.

România liberă: Poliţiştii au întors camerele ca să nu filmeze traficanţii! Şeful de tură de la punctul de trecere a frontierei Oancea ar fi schimbat direcţia de filmare a camerelor cu termoviziune astfel încât contrabandiştii să poată trece nestingheriţi prin vamă cu o încărcătură-record de peste 400.000 pachete de ţigări. Principalul element ce a făcut posibilă trecerea peste Prut a unui transport de 422.000 de pachete de ţigări: complicitatea şefului dispozitivului poliţiei de frontieră. Acest caz confirmă faptul că în ultimul timp la graniţa de est a apărut o specie de poliţişti care fac contrabandă cu ţigări.

Adevărul: Lista scurtă a PDL pentru Senat. Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Petru Filip sunt variantele democrat-liberalilor pentru înlocuirea lui Mircea Geoană, de la şefia Senatului. Potrivit unor surse politice, senatorii PDL mizează pe faptul că Geoană va pierde irevocabil sprijinul partidului, iar funcţia lui de la Senat va deveni vacantă. Liderul PSD Victor Ponta susţine că, în situaţia în care CEx va decide excluderea lui Geoană, acesta va pierde şefia Senatului. „Este posibil să pierdem funcţia de la Senat. Noi nu o avem oricum. Funcţia este a lui Mircea Geoană. Problema este cine ia funcţia", a spus Victor Ponta.

Jurnalul Naţional: Economia duduie doar în statistici. Creşterea neaşteptată anunţată de INS nu are susţinere pe termen lung. Statisticile oficiale spun că economia României duduie. Jurnalul Naţional ne spune însă că realitatea este alta. În lipsa unor date statistice deta­liate, cifrele anunţate ieri de INS sunt greu de analizat, iar experţii spun că avansul economic este datorat în exclusivitate anului agricol foarte bun.

gandul.info
: Alegeri în universităţi. Cum se dă lupta pentru putere şi cine ar putea fi „urmaşii” lui Marga şi Andronescu. Exclusiv. Universităţile româneşti au intrat în ultimele pregătiri pentru desemnarea noilor structuri de conducere. Majoritatea rectorilor vor fi înlocuiţi prin intermediul scrutinului universal, sistem aplicat pentru prima dată în România. Alegerile universitare vor duce la retragerea unor nume cu greutate, precum Andrei Marga, rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), sau Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii "Politehnica" din Bucureşti (UPB), ambii aflaţi la capătul celor două mandate prevăzute de lege. Alegerile rectorilor vor avea loc în perioada 1 decembrie 2011-15 martie 2012.



×
x close