Potrivit reprezentanţilor CNA, RCS&RDS a luat decizia introducerii Antena 2 în grila sa, în reţelele analogice, de unde televiziunea fusese scoasă în octombrie 2011. Consiliul a aprobat, marţi, o solicitare în acest sens a RCS&RDS.
Antena 2 este una dintre televiziunile pe care operatorii de cablu din România trebuie să le retransmită în mod obligatoriu, în pachetele de bază, conform principiului "must carry" prevăzut în legislaţia audiovizuală.
Anul trecut, reprezentanţii RCS&RDS au acuzat în repetate rânduri Antena TV Group că pretinde societăţii de telecomunicaţii anumite sume de bani pentru retransmisia posturilor Antena 1 şi Antena 3, deşi aceste televiziuni sunt libere la retransmisie, potrivit principiului "must carry".
În luna octombrie 2011, RCS&RDS a primit aprobarea CNA să scoată televiziunea Antena 2 din pachetele analogice ale companiei de telecomunicaţii din peste 20 de localităţi, printre care Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Suceava. Atunci, CNA a aprobat ca RCS&RDS să scoată Antena 2 din pachetele analogice din respectivele localităţi, în virtutea faptului că televiziunea nu este obligatorie la retransmisie pentru cablişti (nu făcea parte din pachetul "must carry").
Ulterior, însă, prin două adrese transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului, societatea Antena TV Group SA a informat CNA că, începând cu 15 noiembrie 2011, televiziunile Antena 2 şi Euforia Lifestyle TV sunt libere la retransmisie, fără condiţionări tehnice şi/ sau financiare. În aceste condiţii şi având în vedere indicele anual de audienţă înregistrat atât de Antena 2, cât şi de Euforia Lifestyle TV în întregul an 2010, comunicate de ARMA, Antena Group a solicitat CNA să includă cele două televiziuni în pachetul "must carry", în baza prevederilor articolului 82 din Legea audiovizualului.