Antena 3 CNN Actualitate Media Războiul politic al limbajului: Gigi Becali vs. Vadim Tudor

Războiul politic al limbajului: Gigi Becali vs. Vadim Tudor

S.T.
1 minut de citit Publicat la 22:29 25 Apr 2012 Modificat la 22:29 25 Apr 2012
Războiul politic al limbajului: Gigi Becali vs. Vadim Tudor
Foto: Antena3
Miercuri seară, în cadrul emisiunii "Sintea Zilei", Mihai Gâdea a prezentat o latură jenantă a politicii făcute în ţara noastră.

Ani la rând Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor au avut câte ceva de disputat. Ba s-au îndrăgit prea mult, ba s-au urât prea tare. Când nu se jignesc se pupă şi invers.

Cei doi politicienii au legat chiar şi o frăţie de dragul "prieteniei lor", dar frăţia PNG-PRM s-a rupt după numai trei săptămâni. Au ajuns iar la cuţite şi fac spectacol pe scena politică.

Când se întâlnesc cei doi, până şi circul îşi pierde din farmec. Sunt amuzanţi, iar laitmotivul discuţiilor dintre ei este reprezentat de problemele psihice. 

De asemenea, Roberta Anastase are acelaşi gen de discursuri. Întrebarea este dacă toate discursurile din campania electorală vor fi asemănătoare?

Vadim susţine că latifundiarul din Pipera se droghează cu cocaină şi că are relaţii cu clanul Clămparu şi cu Cămătarii. Mai mult, Becali ar avea în loc de creier marmeladă şi magiun.

Potrivit lui Vadim, pentru a clarifica gravitatea problemelor psihice, Becali este studiat de medicii de la Spitalul 9.

Becali nu s-a lăsat mai prejos şi i-a răspuns "amicului" său cu aceeaşi monedă.

"Vadim trebuie exorcizat(...) O să-l scot din viaţa politică. Voi scăpa România de acest cancer veninos, numit Vadim", a spus patronul Stelei.



×
x close