Antena 3 CNN Actualitate Media Ponta: Guvernul României şi al Poloniei se vor reuni în şedinţă comună. Este posibilă o axă după formula Franţa - Germania

Ponta: Guvernul României şi al Poloniei se vor reuni în şedinţă comună. Este posibilă o axă după formula Franţa - Germania

1 minut de citit Publicat la 21:37 01 Iul 2012 Modificat la 21:37 01 Iul 2012
Ponta: Guvernul României şi al Poloniei se vor reuni în şedinţă comună. Este posibilă o axă după formula Franţa - Germania
Foto: Mediafax
Guvernul României şi cel al Poloniei se vor reuni în perioada următoare în şedinţă comună şi vor stabili un parteneriat de consultare reciprocă înaintea fiecărei reuniuni a Consiliului European, a declarat premierul Victor Ponta, duminică seară, la emisiunea „Punctul de întâlnire“, difuzată de Antena 3.
   
El a arătat că România şi Polonia pot construi o "axă" de colaborare, precum Franţa-Germania, având în vedere poziţia geografică, statutul similar de membri UE şi NATO, istoria asemănătoare.
   
Ponta a afirmat totodată că premierul polonez Donald Tusk reprezintă pentru el un model, atât din punct de vedere al absorbţiei fondurilor UE, cât şi al modului în care a rezolvat conflictul Guvern-Preşedinţie privind participarea la reuniunile CE.
   
La începutul lunii iunie, în cadrul unei reuniuni la Bucureşti, premierul Victor Ponta i-a spus omologului său polonez, Donald Tusk, că este "modelul" său, referindu-se atât la absorbţia fondurilor UE, dar şi la modul în care acesta a tranşat anterior problema reprezentării ţării sale la Consiliul European, în urma unei dispute cu preşedintele polonez.
   
Polonia a dus la Bruxelles disputa legată de reprezentarea în Consiliul European, în anul 2008, când premierul polonez nu i-a permis preşedintelui să meargă la summit, iar şeful statului a mers cu un avion închiriat şi a stat pentru scurt timp la reuniune, pe scaunul ministrului de Finanţe.
 

×
x close