Televiziunea WMR Business TV și-a primit licența la 1 octombrie 2013. Potrivit legii audiovizualului, art 57 (1), „licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: a) titularul nu începe difuzarea serviciului de programe, în condiţiile stabilite prin licenţă, în termen de 12 luni de la obţinerea licenţei audiovizuale; Consiliul poate acorda două prelungiri succesive de câte 6 luni în situaţii justificate”.
În octombrie 2013, Radu Soviani a fost cel care a prezentat în fața membrilor CNA proiectul televiziunii de business. Emil Hurezeanu urma să aibă funcția de șef peste editorial. Potrivit lui Radu Soviani, televiziunea ar fi trebuit să înceapă să emită din martie 2014.