Fotoreportera canadiană Barbara McClatchie, 74 de ani, a fost ucisă în Mexic, au anunţat sâmbătă procurori locali, relatează agenţia DPA.
Corpul neînsufleţit al fotografei a fost găsit pe marginea unui drum care face legătura între Merida şi Cancun în statul Yucatan, care este considerat unul dintre statele cele mai sigure ale Mexicului. Potrivit informaţiilor preliminare ale procurorilor locali Barbara McClatchie a fost strangulată.
McClatchie trăia de ani buni în Merida unde deţinea o galerie de artă.
Ea a călătorit în peste 50 de ţări pentru a-şi desfăşura munca de fotoreporter, fotografiile şi reportajele sale fiind publicate în numeroase reviste, printre care National Geographic, încheie DPA.