După ce sezonul trecut s-a iscat o adevărată isterie în jurul concurentei Tincuța Fernea, care era susținută asiduu de consiliul județului Satu Mare, anul acesta o altă concurentă este acuzată că trișează. Înainte de audițiile live, au început să circule zvonuri cum că Ioana Ignat ar avea un mare avantaj în fața celorlați concurenți, scrie Libertatea.
Din păcate această promovare nu i-a adus succesul căci, antrenorul ei, Tudor Chirilă, a fost vizibil enervat de această strategie, iar în momentul în care a aflat că președintele Consiliului Județean a susținut o conferință de presă în care i-a îndemnat pe locuitori să o voteze, artistul a răbufnit și le-a cerut să nu se mai folosească de imaginea lui ca antrenor și să înceteze cu această propagandă. De această dată, povestea se repetă în echipa lui Marius Moga. Ioana Ignat, în vârstă de 18 ani, este susținută de primarul și consiliul local din Botoșani. Spre deosebire de concurenta din echipa lui Tudor Chirilă, Ioana nu are parte de afișe sau flyere, ci de susținere directă pe site-urile de socializare. Diverși politicieni, membri ai consiliului local, postează mesaje de încurajare și de promovare a tinerei.
Toată această susținere i-a băgat oarecum în sperieți pe ceilalți concurenți rămași în cursă. Teama a crescut în momentul în care Morandi a lansat cea mai recentă piesă, „Keep you safe”, iar mulți dintre ei au recunoscut imediat vocea feminină de pe fundal ca fiind a Ioanei. Așa se face că imediat au început șușotelile pe la colțuri cum că tânăra a ajuns pe scena de la Vocea prin intermediul lui Randi, colegul lui Moga în proiectul Morandi, pe care, se pare, îl cunoștea dinainte de concurs.