Abonamentul Netflix va putea fi distribuit doar în interiorul unei singure gospodării, decizia fiind luată în urma veniturilor scăzute pe care compania le-a înregistrat în ultima perioadă.
Astfel, Netflix le va cere utilizatorilor să se conecteze la Wi-Fi dintr-o singură locaţie, care va fi setată drept locaţia principală.
Cu ajutorul unor date înregistrate, precum adresele IP sau ID-urile dispozitivelor, se va putea detecta dacă un dispozitiv este conectat la locația principală sau nu.
De asemenea, utilizatorilor li se va impune să deschidă aplicația sau site-ul Netflix din locația principală și să vizioneze ceva, cel puțin o dată la 31 de zile, iar nerespectarea acestei reguli va conduce la blocarea contului.
Citește și: Funcția ascunsă de la Netflix. Majoritatea utilizatorilor nu știau de existența ei
În plus, încercarea de conectare dintr-o locație diferită de cea principală va duce, de asemenea, la blocarea temporară a accesului în cont.
Totuși, compania a decis să nu-i taxeze suplimentar pe cei care împart contul cu persoane aflate în alte locații.
Cum se pot conecta utilizatorii atunci când sunt în vacanță
În situația în care utilizatorii se află în vacanță și doresc să urmărească filmele preferate pe televizorul hotelului pot solicita un cod temporar, care le va oferi acces la cont timp de șapte zile consecutive.
Momentan, noile reguli urmează să fie aplicate în zona Americii de Nord, intenția companiei fiind aceea de a-și crește veniturile și de a-i determina pe utilizatori să nu-și mai împartă conturile cu persoane din afara casei, potrivit adevarul.ro.
În 2022, utilizatorilor din mai multe țări din America Latină le-a fost percepută o taxă în valoare de 3 dolari, în momentul în care cineva s-a conectat din afara locuinței.