"Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul" este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară Mircea Badea, în emisiunea În Gura Presei. Este lumea lui Badea.
Mircea Badea vorbeşte, în cadrul emisiunii „În gura presei”, despre oamenii de afaceri români care sunt atraşi, în mod inexplicabil, de fetele care apar pe prima pagină a tabloidelor. Moderatorul este de părere că dacă aceşti „antreprenori” şi-ar câştiga într-adevăr banii din afaceri, ar avea puţin creier şi nu s-ar uita la aceste „glume proaste ale naturii”.