?Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul? este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară Mircea Badea, în emisiunea În Gura Presei. Este lumea lui Badea.
Moţiunea de cenzură care urmează să fie depusă la adresa Guvernului nu poate avea succes, în opinia lui Mircea Badea, în condiţiile în care în Parlament s-a putut frauda un vot, în direct la televizor. Realizatorul "În Gura Presei" susţine că frauda Robertei Anastase a putut fi vizibilă şi de extratereştrii.
"Eu sunt convins că moţiunea de cenzură nu va trece. Oameni buni, noi trăim în ţara unde se fură la televizor. Ce-a făcut madam Roberta Anastase este f-u-r-t. E ca şi cum pe Băsescu l-ar fi votat 5 milioane de oameni şi ei ar fi numărat 10 milioane. Exact la fel e, pe acelaşi sistem", este de părere Mircea Badea.
Vedeţi înregistrările emisiunii În Gura Presei
Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3
Antena3.ro