Mihai Morar a avut parte de o vacanță unică. Prezentatorul TV și-a luat familia, s-au urcat într-o autorulotă și au colindat prin Europa. El a împărtășit cu fanii săi vituali cele mai frumoase momente. Nu a uitat să povestească și peripețiile prin care a trecut.
„CEA MAI FRUMOASĂ VACANȚĂ DIN VIAȚA NOASTRĂ.
30 DE LUCRURI DUPĂ 30 DE NOPȚI CU AUTORULOTA.
1. Vacanța cu autorulota NU este mai ieftină decât o vacanță la hotel. Dacă vrei să pleci într-un concediu din acest motiv, caută repede niște reduceri pe booking. Autorulotismul nu este ruda mai săracă a turismului clasic. O să îți dau niște exemple mai încolo. E un alt tip de experiență, un alt fel de stil de viață. E casa ta pe roți. La hotel plătești pentru cazare și servicii. Aici serviciile ți le prestezi singur. Și ți le poți auto-presta la nivel de 1 stea, 2 stele, 3 stele sau 5 stele.
2. Vacanța cu autorulota nu e doar despre hashtag-urile #homeiswhereyouparkit #iwokeuplikethis #wanderlust și pozele bine editate și "filtrate" pe care le vezi pe conturi hip de Instagram gen Vanlifers sau Projectvanlife. Nu cumpăra/închiria o autorulotă dacă ești un tip comod, dichisit, sensibil la mirosuri și senzații, să le zicem, "tari". Oricâte dotări ar avea, chiar și camping-urile de 4 stele, la locul de golit rezervorul de deșeuri - CSF, n-ai CSF - miroase a trebșoare mici și mari. În canalele unde se deversează apa reziduală a camper-ului miroase a...să spunem civilizat...picioare nespălate. În WC-urile comune din camping-uri mai găsești vasele toaletelor pictate abstract, mereu în aceleași tonuri autumnale. Și la femei, nu doar la bărbați, m-am asigurat. O fi viața asta despre #vancuddles, #mindfullness și #exploreeverything, dar uneori în explorările tale dai și peste chiuveta înfundată de olandezul care și-a ras barba de 7-8 zile înaintea ta. Camperlife nu e o poezie cu rimă împerecheată. Și, totuși...
3. ...într-o ordine neordonată a celor mai frumoase momente trăie în cele 30 de nopți dormite ar fi: luna plină din noaptea eclipsei care lumina Lacul Garda (eram în al treilea loc de campare de la mal), răsăritul absolut exploziv al soarelui dintr-un golf al Mediteranei ( eram primul camper de la spuma mării), seara în care am tras marchiza autorulotei și, cu tălpile în iarbă și capul în stele, am alergat, efectiv, până ni s-au închis pleoapele pe harta cerului perfect senin. Până la urmă, așa cum scria pe rulota unui neamț întâlnit într-un camping: "pe un hotel am văzut maxim 5 stele, în rulota asta am văzut miliarde până acum."
4. Ce n-am văzut? Nicio plăcuță de înmatriculare de România în niciunul din campingurile în care am stat în Ungaria, Slovenia, Italia sau Franța. În sate de vacanță populate de nemți, olandezi, italieni, francezi și vreo câțiva englezi, apariția noastră cu tricolorul pe plăcuță era una exotico-ciudată, tradusă prin zâmbete protocolare și saluturi mirate. Dar nici nu am văzut vreun vecin de camping ascunzând ceva de pe lângă casă după apariția noastră. Nu, n-au nimic cu noi. Dacă are cineva ceva cu noi, noi înșine suntem ăia.
5. Viața de camping e interesantă, dar nu sunt eu făcut pentru ea. Am avut în această lună vecini mutați cu trei case în camping: aragaz, șifoniere, dulăpioare de toate dimensiunile, somiere, ghivece, televizoare (în afară de cele din rulote sau autorulote), pătuțuri de bebe, covorașe, preșuri, toate jucăriile gonflabile posibile, biciclete pentru toată familia, dar și câte o trotinetă pentru fiecare. Or fi avut și bibelouri, dar nu am cercetat prea în amănunt. De fapt, oamenii ăștia nu aveau o viață de camping. Aveau o viață în camping. Pe mulți nu i-am văzut părăsindu-și parcela rezervată pe tot timpul șederii noastre. Nici măcar pentru o baie în mare sau o plimbare de seară pe malul lacului. Sublim, dar nu pentru mine.
6. Dacă aș fi stat mai mult în camping-uri, cred că mi-ar fi fost tot timpul foame. În pozele de pe Instagram nu o să vezi niciodată soții voluptoase gătind în costum de baie scrambled eggs cu sausage. Mirosea a pofte și a toate bucătăriile europene de dimineața devreme și până seara târziu. Aveam momente în care chiar mă simțeam prost că autorulota noastră nu împrăștie și ea, sărăcuța, miasma bucătăriei cu specific românesc. În schimb, nu o să uit niciodată rochia de seară, roz, tip "umeriless", în care o mamă olandeză, evident blondă, aranja masa pentru cina familiei sale. Mi s-a părut cea mai bună reclamă pentru "coaliția pentru familie" pe care am văzut-o vreodată.
7. De fapt, am ajuns la motivul pentru care nu voi regreta niciodată aventura de o lună cu autorulota. E cel mai bun team building de familie. Am și demonstrație total neștiințifică pentru asta. Trăim vremuri în care societatea nu te recompensează pentru job-urile de mamă și tată. Economiile planetei nu pun preț pe "meseriile" astea. Deși relația cu copiii tăi e de neprețuit. Astfel, fiecare dintre noi alergăm pentru job-uri care pentru ore, zile, uneori chiar ani, ne îndepărtează de copiii noștri. Iar de la îndepărtare la înstrăinare nu e decât un pas. Apoi, tot noi, îndepărtații, înstrăinații, dăm vina pe copii că nu mai știu să se joace "ca pe vremea noastră". Pe scurt, o lună în autorulotă - doar mama, tata și copiii - înseamnă un tratament pentru toți. Împarți vreme de 30 de zile și nopți, un spațiu de câțiva metri pătrați (o casă cu aproape toate utilitățile și zonele clasice ale unei locuințe). Nu există pereți și uși între dormitorul părinților și dormitorul copiilor, între living și bucătărie. Am trăit 4 oameni între 4 pereți. Iar după o lună de zile, fetele mele au întrebat cu tristețe: "Dar noi nu o să mai dormim în autorulotă?" Copiii nu conștientizează, dar lor nu va lipsi, de fapt, autorulota. Le va lipsi siguranța, întregul unei familii, neîntrerupt de job-urile lui tati. Nu le vor lipsi nici măcar locurile văzute (uneori zeci de kilometri, oricât de spectaculoase mi se păreau mie peisajele, nici nu priveau pe fereastră, alegând să nu își întrerupă jocul), le vor lipsi momentele trăite în patru. Am fost cu fetele mele până acum în multe destinații, de la Disneyland la Vegas, de la insule la resort-uri de 5 stele, dar au recunoscut amândouă ca aceasta a fost cea mai frumoasă vacanță. În câțiva metri pătrați, între 4 pereți. Nu le-am numărat, dar a fost clar concediul cu cele mai multe îmbrățișări.
8. Când am plecat în aventură, eu, personal, visam să dormim mult mai mult off-camping, să traversăm mult mai multe țări, să explorăm cât mai mult din Europa. După câteva zile, în care maxim la 2 nopți schimbam tabăra, m-am liniștit și am schimbat planul din mers. Fetele spuneau, la plecare: "Dar de ce plecăm? Nu e frumos aici?", "Dacă nu o să fie la fel de frumos acolo...". Am ales să stăm cel puțin 5 nopți într-un loc și, uneori, chiar să prelungim zilele de campare. Copiii, repet, cred că au nevoie de siguranță, ei își creează un univers al lor, iar schimbările prea dese îi stresează, îi obosesc și devin, apoi, nervoși.
9. Un alt adevăr despre #camperlife pe care, probabil, nu îl vei afla din pozele în ținute boho-chic de pe Instagram. Să campezi pe plajă e superb, mirific, aproape că nu găsești adjective pentru a descrie starea, dar trebuie să fii pregătit să aspiri zilnic milioanele de firicele de nisip care invandează autorulota. Obligatoriu, zilnic. Nu mai spun că, în sudul Franței, am prins și un soi de furtună de nisip. La două zile după ce trecuse vântoasa încă aveam impresia ca am nisip și în cafeaua de dimineață.
10: Și încă un adevăr: autorulota se conduce foarte ușor, cu permisul categoria B (masa ei e sub 3,5 tone), pe autostradă reușeam să merg constant cu 120 km/h (nu la deal), dar totuși e o "construcție" împotriva firii, caroseria ei nu e cea mai bună prietenă a aerodinamicii. Așa că, nu te aștepta sa se comporte ca un "căluț cabrat" în curbe. E o plăcere să o conduci, te simți "șef" pe sosea, simți cumva că ți-ai împlinit visul de copil când rudele aflate în vizită te întrebau ce vrei sa te faci când crești mare, iar tu răspundeai, ca băieții, "Șofel!!!". Însă, plăcerea se transformă într-o ușoară panică, mai ales la prima experiență, în înlănțuirea infinită de tuneluri și viaducte de pe coasta ligurică a Italiei, când te întâmpină o pală de curent dinspre mare sau când, benzile se îngustează, ești în curbă și casa ta pe roți tocmai depășește un TIR. E o minoră senzație că, după ce ai depășit, conducătorul huidumei suflă ca un balaur și vrea să te arunce de pe autostradă.
11. Gossip! Cum era să ruinez concediul familiei mele. În primele zile, după vreo 500 de km de condus, ajungem, într-un camping din Ljubljana. La telefon ne spuseseră că nu mai au locuri libere. Totuși, insistăm. Găsim! Copii fericiți. Tată salvat de gura mamei. Siguranță și încredere. Dar când să tragem autorulota în camping, lipsea cheia secundară. Pe lângă cheia de contact, era cheița care deschidea toate celelalte lăcașuri ale motorhome-ului: portbagaj, rezervorul cu apă, rezervorul pentru deșeuri, butelia cu gaz. Practic, tatăl era din nou compromis. Putea să fie pierdută oriunde pe parcursul ultimilor 500 de km parcurși. După turbarea primelor minute, norocul a fost să fi căzut pe drumul de la rulotă spre recepția campingului. O găsim!!! Copii fericiți. Tată salvat de gura mamei. ?
12. Cum era să ruineze concediul familiei noastre. Partea a doua. Episodul cu mama. Pe la 2 noaptea, într-un camping din Italia. Singura noapte în care ploaia a răpăit în plafonul autorulotei. Și, crede-ți-mă, în autorulotă, până și senzația ploii o simți înzecit. Mă trezesc din somnul, și așa firav, de la ploaie, niște lovituri puternice în caroseria autorulotei. N-am timp să încremenesc. Sunt, totuși, cap de familie, nu tată de albine! Ies și deschid. De sub o umbrelă neagră, se dezvăluie o cocoașă imensă și o voce groasă într-o engleză de baltă, doar eram lângă Lago di Garda: "Ms. Morar! Tu di risepșăn!!!! Urgent!!!!" Iar panică. Merge mama, doar ea fusese chemată la recepție, în pijamale, vreo 300 de metri prin ploaie. De unde ni se întoarce cu portofel, acte, carduri și niște cash. Proprietate personală. Pentru că într-o familie serioasă lucrurile importante sau de valoare stau întotdeauna la partea organizată, adică la cea femeiască. Numai că partea organizată a familiei Morar, aflată și ea în vacanță, a uitat lucrurile importante sau de valoare pe etajera de la baia comună a camping-ului. Noi ne-am continuat somnul liniștit. Găsitorului, cetățean european, mulțumiri pe această cale.
13. Încă un lucru fain. În camping-urile în care am stat în Italia și Franța, de la locurile de campare pe care le-am primit de la recepție până la mare sau lac aveam câțiva metri și un view pe care niciun hotel de pe Rivieră nu îl oferă.
14. Am văzut și opulență în camping. O familie de englezi campase în Franța un R.V. cât un autocar, cu sistem "slide out" care, precum în Transformers, se transforma într-o viloaie pe roți. Oamenii aveau instalat un cort lângă palatul lor, unde dormeau servitorii. Nu aveau vedere la mare, dar nici nu i-am văzut, cât am stat în camping-ul de la Mediterană, părăsindu-și incinta. Pentru o baie, de mare sau de soare, pentru o plimbare pe plajă...Pentru nimic în lume nu părăseau umbra camper-ului lor de milioane.
15. Am văzut și semne de umanitate. Multe. În camping se leagă prietenii, la cină se invită vecini, se desfac multe sticle de rosé în cinstea noilor legături, se cântă sub cerul liber, se programează alte vacanțe petrecute împreună... Dar despărțirile sunt emoționate. Am văzut rulote sau autorulote părăsind camping-ul, la finalul vacanței, conduse spre ieșire de coloane de "prietenii de o vară", care fluturau batiste, iar copiii le făceau cu mânuțele până când cei plecați nu se mai vedeau, în zare. Deseori, momentele acestea se terminau cu ochi umezi.
16. Spre exemplu, fetele mele își găsiseră o mică prietenă în camping. O nemțoaică bălaie, abia trecută de 5 ani. S-au jucat câteva seri, până către miezul nopții... Ale mele nu știau nicio boabă de germană, air fräulein nu știa niciun cuvânt în engleză. Dar, până la urmă, limbile vorbite sunt niște convenții ale oamenilor mari. Pe copii nu îi încurcă astfel de bariere. Noi am plecat primii din camping. În dimineața aia, micuța din Germania nu se trezise încă. Fetele mele au luat crocodilul și delfinul, jucăriile lor gonflabile, și le-au pus în fața cortului unde dormea prietena lor, pe care nu o să o mai vadă niciodată. Au lăsat și un bilețel lângă: "Danke schon, Xenia! Mara und Cezara."
17. E prima vacanță în care nu am avut stresul bagajelor și al orelor fixe. Nu am depins de orarul zborurilor, îmbarcări, check-in, check-out, vouchere de cazare, fă valize, desfă valize, cântărește valize, mută din una în alta ca să se încadreze în limitele operatorilor de zbor... în garajul autorulotei (asta e formularea autorulotiștilor pentru portbagajul imens) a încăput tot. Inclusiv ce am mai luat de pe drum. Chiar și cele 4 țoagle ale familiei le-am transportat tot în garaj, alegând, pentru siguranță, să nu folosim suportul exterior pentru biciclete. Abia acum îmi dau seama de cât stres am scăpat, eliminând veșnica problemă a bagajelor.
18. Mâncarea din popasurile de pe autostrăzi e o mizerie. Cu foarte puține excepții. Dar cea mai bună masă din vacanța asta am servit-o în parcarea unui Autogrill, totuși. Sătui de sandwich-uri și foccacia fără gust, ne-am luat niște "specialități" din rafturile suoermarket-ului. Cu roșiile pe care le-am mai avut în frigiderul autorulotei, am făcut o "câmpenească" în familie pe care nu o să uităm prea repede.
19. Dacă nimerești în plin sezon în camping urile din Europa , cum ni s-a întâmplat nouă, așteaptă-te să stai la coadă. La duș, seara, la toalete, mai ales dimineața. Și, mai ales, la femei. În primele zile am avut un oarecare deja vu din taberele de la Năvodari în a folosi aceleași băi pe unde trece tot camping-ul, dar natura umană se adaptează repede la orice.
20. Repet. Rulotismul nu este ruda mai săracă a turismului. Am văzut în ultima lună, în camping-uri, rulote tractate de Range Rover-uri sau Porsche Panamera sau corturi lângă care erau parcate cuminți Jaguar sau Tesla.
21. Recunosc, am avut momente când mi-a lipsit mașina. Odată ce campezi, autorulota nu îți mai oferă libertatea supremă de a explora împrejurimile. Dar am trecut și peste asta. Am învățat să citesc programul autobuzelor, am experimentat taxiul pe apă, am făcut ture de noapte cu bicicletele și mult, foarte mult, mers pe jos. Nu e panică!
22. În România, când circuli cu autorulota, întoarce toată șoseaua capul după tine. Imediat ce treci granița, în Ungaria, devii un firesc.
23. O voluptate. Seara târziu, când copiii sunt deja spălați și cocoțați în paturi, după ce golești rezervorul de deșeuri, umpli rezervorul cu apă și termini treburile gospodărești de pe lângă casa cu motor, nimic nu-i mai plăcut decât sa-ți iei o bere rece din frigider și să o sorbi pe terasa din fața autorulotei. Nu sunt băutor de bere, dar în vacanța asta mi s-a părut un fel de auto-răsplată a "gospodarului".
24. Waze-ul e cel mai bun prieten al șoferului la drum lung. Dar nu neapărat și al autorulotistului. Când ieși de pe autostradă, aplicația nu știe că tu ești într-o casa pe roți și te duce pe drumul cel mai rapid. Nu e tocmai o plăcere să conduci un agregat un pic mai înalt de 3 metri, mai lat de 2 metri și mai lung de 7, pe străduțele înguste din Cinque Terre sau pe o uliță dintre doua vii, în Franța.
25. Am avut și timp pentru mine. Doar pentru mine. În fiecare dimineață mă trezeam invariabil la 6.00. Fără alarmă. Părăseam căminul motorizat și aveam timp, pe rând, pentru răsărit, cafea, alergare, omletă, ziare și încă o cafea. Pe la 10.00 era deja trezită toată casa și începea distracția.
26. Important! Copiii nu s-au plictisit deloc pe drum. Chiar dacă am parcurs, în unele zile, aproape 1000 de km. Nu aș fi îndrăznit hei-rup-urile astea dacă aș fi fost cu mașina mea. În autorulotă stăteau legate în centură, în zona de living, dar nu înghesuite pe bancheta din spate a unui autoturism. Nu am auzit fraze, obișnuite și pentru un drum pe Valea Prahovei, de gen: "Da' noi nu mai ajungem odată...?!?"
27. A fost prima mea vacanță fără rezervări. În afară de autorulota pe care am închiriat-o din timp, imediat după Paște, știind că august e perioada cea mai aglomerată. Nu am făcut niciun traseu înainte de plecare. Nu am depins absolut deloc de calendar. Cred că e foarte important să nu te întorci din vacanță mai stresat decât atunci când ai plecat.
28. A fost o singură noapte, din 30, în care am rămas pe drumuri. Vizitasem Portofino, ne încărcasem cu multă energie bună și un risotto cu trufe în micuțul port, ne-am întors în parcarea de campere unde ne lăsasem căsuța și am hotărât, cu 4 voturi pentru, să mergem mai departe. Nu aveam niciun plan. Și am condus, în noaptea aia, vreo câteva sute de kilometri, până în golful Saint Tropez. În Franța există foarte multe refugii pentru autorulote, une poți sta gratuit. Dar, în plin august, nu am mai găsit niciun loc liber. Așa că am găsit o curte deschisă a unei instituții a statului francez. Pe la 3, dimineața, ne-am culcat. Am dormit duși până pe la 9. Nu ne-a bătut nimeni la ușă, nu ne-a gonit poliția locală, nu ne-a amendat nimeni.
29. Mulți m-au întrebat care a fost cel mai frumos loc unde am campat. Sincer? La întoarcerea în țară, i-am luat pe ai mei de acasă și am urcat cu toții, din Baia Mare, spre vârful Igniș. Am campat undeva, sub vârf, pe malul unui pârâu de munte. Am stat până târziu în noapte la povești în jurul focului, sub cerul înstelat. Iar dimineața ne-am trezit cu soarele răsărind de după culmile munților Maramureșului. Hashtag #fărăcuvinte.
30. Știu că am scris mult. Nepermis de mult, conform oricărei norme social-media. Dar am scris pentru cei care m-au rugat să le spun cum a fost aventura de o lună cu autorulota. Și nu au fost puțini. Iar o astfel de vacanță tocmai asta este: în afara normelor. Dacă ai reușit să ajungi la "30", ai toate șansele ca în următoarea plecare cu autorulota să ne întâlnim, undeva pe drum. Să ridicam, și eu, și tu, mâna dreaptă de pe volan și să ne salutăm. Așa, ca între autorulotiști. Ca între oameni care încă mai visează. Ca între oameni care își împlinesc visele”, a scris Mihai Morar pe pagina sa de Facebook.
