Antena 3 CNN Actualitate Media Mihai Morar, mesaj răvășitor la moartea lui Andrei Gheorghe

Mihai Morar, mesaj răvășitor la moartea lui Andrei Gheorghe

4 minute de citit Publicat la 11:43 20 Mar 2018 Modificat la 11:43 20 Mar 2018
o_1c91cjilg1efs1bit107610i71ckh8.jpg

Andrei Gheorghe a murit. Vedeta Radio Zu Mihai Morar a scris un mesaj răvășitor la moartea celui care i-a fost idol.

"DESPRE CEL MAI RĂU DINTRE NOI. DAR CEL MAI BUN.
- Ultimul mesaj pentru Andrei -

“Andrei nu mai are puls.” Nu se poate. Aseară era în poveștile nostre. “Ținea la Mihai mult.” Ține! Nu ar fi bine să vedem ce spun medicii?! Singurul idol pe care l-am avut eu vreodată nu are cum să moară. El se poate retrage, el poate să iasă la pensie, eventual, să își procure pașaport fals și să înceapă o viață nouă în Barbados, să se teleporteze, orice... Dar el nu are voie să moară.

Peste masa noastră din restaurantul italian de lângă Opera din Viena s-a lăsat tăcerea. Până să vină confirmarea. Andrei e singurul om cu umor negru care a avut succes de masă în România. Dar gluma asta nu ar fi făcut-o nici el. Știa unde să se oprească. Cum, care glumă? Noi să fim la congresul internațional de radio, la Viena. Și să primim vestea asta. Despre omul pentru care eu m-am apucat să fac radio. Andrei n-a fost niciodată la congrese unde să învețe cum se face radio. Congresele învățau de la Andrei cum se face radio. Andrei învăța de la Andrei. Andrei asculta de Andrei. Și, uneori, nici Andrei n-a mai ascultat de Andrei...

Între timp, a ajuns și vestea. Andrei nu mai e. Gheorghe nu moare. Dar Andrei nu mai e. Peste masa noastră din restaurant s-a lăsat tristețea. Ba nu, neputința. Că, mâine, la congresul de radio de la Viena nimeni nu va vorbi despre el. Că mâine dimineață, în FM, nimeni nu îi va simți lipsa. Oamenii de radio trăiesc acum. Și mor până a doua zi. Învie de fiecare dată când se aprinde becul roșu “ON AIR”. Fluturii și oamenii de radio. Trăiesc doar o zi. Trec de la stadiul de larvă la cel de adult, își depun ouăle și mor în aceeași zi. Dar renasc a doua zi. În fiecare zi. Până când mor pentru totdeauna.

“Trăiește până mori...” Era vorba lui Gheorghe. Așa l-am cunoscut pe Andrei. Eu, puștiul care a crescut cu Midnight Killer (când nu-mi “confiscau” ai mei radioul din camera) și care făcea “13-14 cu Andrei” în timpul orelor din liceu. El, Rege. “Odată ce ești rege, nu te mai poți ascunde...” scria pe homepage-ul andreigheorghe.ro, primul blog lansat vreodată de o personalitate media din România. Andrei era cu mult timp înaintea noastră, era cu mult timp înaintea timpului.

“Trăiește până mori...” era noul salut cult din FM al lui Gheorghe. Venise în gașca nostră de la Radio 21. La “13.00 fără 13”, eu, DJ-ul de serviciu, trebuia să îi dau “pasa”, să fac un scurt dialog cu el, un teaser în care el își anunța tema pentru show-ul de la 13.00 la 14.00. Gheorghe mă speria. Andrei mă liniștea. Dacă nu ar fi fost Andrei, nu aș fi fost în stare să leg două cuvinte în “pasa” cu Gheorghe.

E trecut de miezul nopții. Am ajuns în camera de hotel. În țară, vestea morții lui Gheorghe e breaking news. Telefonul sună nebun. A început priveghiul TV. Nu răspund. Nu pot să îmi dau cu părerea despre moarte. Moartea e ceva sigur, nu poți avea o opinie despre ea. Am început să scriu asta despre Andrei, dar nu voi posta nimic până dimineață. Nu pot scrie în grabă despre Andrei.

Andrei nu m-a învățat radio. Andrei a fost radio. M-a făcut să fac radio. Câți oameni de pe Planetă au șansa să își întâlnească idolul din copilărie? Câți pământeni au șansa sa lucreze cu idolul din copilărie? Și mie mi s-a întâmplat de două ori. Întâi, v-am spus, în radio. Iar când Gheorghe a plecat la Realitatea TV, își căuta o echipă pentru un format BBC. Așa am ajuns prima oară pe “sticlă”. Andrei l-a luat în emisiunea lui de sâmbătă seara pe puștiul de la radio.

Scriu pe repede înainte. Exact așa cum fumam de fiecare dată când ne vedeam, din pachetele lui pătrate de Rothmans International sau Dunhill International. Nu știu de unde și le lua, dar nu l-am văzut niciodată fumând altceva. Ardea mult. Uneori, în lumea asta nebună, nici el nu mai știa care îi era misiunea. Dar niciodată, niciodată nu și-a pierdut pasiunea. Gheorghe nu a fost doar Midnight Killer. Gheorghe a renăscut industria muzicală românească, când nimeni nu mai credea în muzica românească. Gheorghe știa să creeze la radio cele mai frumoase imagini din cuvinte, se așeza în fața microfonului și desena tablouri din vorbe, povestea cum nu am mai auzit pe nimeni înainte de el sau după el. A transmis o “revoluție” în direct, pe radio. Și, de multe ori, când se plictisea, năștea o revoluție din nimic. Ura puterea. Dar iubea puterea cuvintelor. Pentru că toate cuvintele erau la el. Lui Gheorghe nu îi lipsea niciunul.

Andrei mi-a zis într-o zi că îi place de mine. Nu am înțeles de ce. Mi-a explicat: “DJ-ii care au crescut ascultându-mă pe mine, încearcă să fie ca Gheorghe. Nu au cum să fie ca mine. Și nu e bine să fie ca mine. Îmi place că nu faci radio ca mine.”

Gheorghe era pasiune. Gheorghe era radio. Gheorghe era cuvânt. Gheorghe le avea pe toate. Chuck Palahniuk, nu știu dacă în Fight Club sau altundeva, scria că “lucrurile pe care le deții ajung, într-un final, să te dețină...”

Gheorghe a fost cel mai rău dintre dintre noi. Dar Andrei a fost cel mai bun.

Salutare, națiune! Trăiește până mori.

Mulțam, Andrei. La revedere, Gheorghe.

Mihai"

Andrei Gheorghe a încetat din viață luni. Omul de radio avea 56 de ani.

×
x close