Antena 3 CNN Actualitate Media Mai mulţi investitori sunt interesaţi să preia revista FORBES

Mai mulţi investitori sunt interesaţi să preia revista FORBES

1 minut de citit Publicat la 16:11 12 Ian 2014 Modificat la 16:11 12 Ian 2014
Mai mulţi investitori sunt interesaţi să preia revista FORBES
Foto: panoramio.com
Şase investitori sunt interesaţi să preia revista Forbes de la grupul american de publishing cu acelaşi nume, cu oferte de până la 475 milioane de dolari, au declarat pentru Financial Times surse apropiate discuţiilor.
Forbes Media a scos revista la vânzare în luna noiembrie şi a restrâns lista scurtă cu potenţiali cumpărători, printre cele şase părţi interesate numărându-se atât investitori strategici, cât şi persoane care ar prelua revista pe post de "trofeu".
Ofertele atrase de Forbes variază între 350 milioane de dolari şi 475 milioane de dolari, potrivit surselor citate, scrie Mediafax.
Iniţial, grupul Forbes a primit oferte de la 18 potenţiali cumpărători, însă numai şase s-au calificat pe lista scurtă.
Publisherul Forbes Media este deţinut de moştenitorii lui B.C. Forbes, care a fondat publicaţia în 1917.
Compania a anunţat în luna noiembrie că a contractat serviciile Deutsche Bank pentru a prospecta piaţa în vederea vânzării revistei.
Steve Forbes (66 de ani), neoptul lui B.C. Forbes, este preşedintele companiei şi redactorul şef al revistei Forbes.
Forbes a înregistrat anul trecut vânzări de publicitate de 275 milioane de dolari pe piaţa SUA, în scădere cu 19% faţă de nivelul din 2008. Pe de altă parte, numărul de vizitatori unici ai platformei online Forbes.com a crescut de la 12 milioane la 26 milioane.
În 2006, fondul de capital privat Elevation Partners, care numără printre investitori şi pe Bono, protagonistul trupei U2, a cumpărat aproximativ jumătate din acţiunile Forbes, potrivit unor surse apropiate tranzacţiei.
 

×
x close