Antena 3 CNN Actualitate Media Magda Bucur, cel mai nou membru al echipei „În premieră”

Magda Bucur, cel mai nou membru al echipei „În premieră”

1 minut de citit Publicat la 16:31 23 Mar 2017 Modificat la 16:31 23 Mar 2017
o_1bbtp7q8682o1qg0qr7ie619cab.jpg

Magda Bucur revine în cadrul echipei de reporteri a trustului Intact, fiind cel mai nou membru al echipei „În premieră”. Reportajele Magdei, dar și ale celorlalți reporteri de excepție aflați sub coordonarea lui Carmen Avram, le puteți vedea în fiecare duminică, la Antena 3, de la ora 19:00.

Când eram mică visam să mă fac balerină, dar, până la urmă, am făcut șase ani de karate. M-am pregătit apoi ca să lucrez în publicitate, dar am ajuns într-o redacție de știri și nu mi-a mai venit să plec. Lucrurile din viața mea nu se întâmplă, de cele mai multe ori, așa cum am planificat. Ci, cumva, se aranjează mult mai bine. De aceea, de o vreme am și renunțat să mai planific. Un lucru a rămas constant: dragostea pentru povești. Îmi place să le descopăr în cele mai neașteptate locuri. De asta cred că meseria de jurnalist m-a adoptat și m-a făcut, la un moment dat, a ei.

De vreo nouă ani caut oameni și povești. Le-am găsit prin spitale, prin sate uitate de toți sau prin marile orașe ale lumii. Unele triste, altele înduioșătoare. Toate, însă, cu tâlc. Povești care ne revoltă, care ne inspiră sau care ne fac să zâmbim. Dar imposibil de ignorat. De aceea, mă bucur să mă alătur echipei În premieră, poate locul cel mai potrivit din care să spun în continuare astfel de povești.

La final, can-can-urile. Mi se mai spune ZM, de la zâna măseluță. Am părul roșu, va fi imposibil să-l ratați, la televizor. Sunt dependentă de avocado și unt de arahide și citesc proză scurtă. Când și când, mai scriu câte o povestire și visez la ziua în care o să vă invit la lansarea mea de carte. Până atunci, vă aștept cu porții de viață, în fiecare duminică, de la 19.00”, a declarat Magda Bucur.

×
x close