Colega noastră, Nicoleta Ţintea, a lansat al doilea volum al cărţii Minunile Sfântului Efrem cel Nou. Vizibil emoţionată, autoarea cărţii a fost susţinută de prietenii apropiaţi, dar şi de colaboratori. Cartea cuprinde 12 capitole şi nu mai puţin de 100 de mărturii ale oamenilor care s-au bucurat de protecţia Sfântului Efrem cel Nou.
Peste 200 de oameni au participat la lansarea celui de-l doilea volum al jurnalistei Nicoleta Ţintea
Peste două sute de persoane au participat la lansarea celui de-al doilea volum al jurnalistei Nicoletei Ţintea, care încearcă să îi aducă mai aproape pe credincioşi de minunile făcute de Sfântul Efrem cel Nou. Volumul adună mărturiile oamenilor care au trecut peste momente de cumpănă în viaţa lor cu rugăciune şi milostenie.
„Vorbim despre volumul al doilea. Sunt foarte emoţionată şi bucuroasă în acelaşi timp. Sunt sigură că 99% dacă nu 100% dintre cei aflaţi în sală, îl cunoaşteţi pe acest sfânt şi sunt convinsă că v-a şi ajutat de foarte multe ori”, a povestit Nicoleta.
Alături de jurnalistă s-a aflat şi părintele Vasile Dabija de la biserica Ghimiceşti din Vrancea, iar ziua lansării nu a fost aleasă deloc întâmplător.
„Este o zi extrem de importantă pentru Biserica Ortodoxă, un praznic împărătesc, înălţarea Sfintei Cruci, 14 septembrie. O zi cu rezonanţă deosebită pentru Sfântul Efrem cel Nou”, spune preotul Dabija.
Cartea se distribuie gratuit prin intermediul Asociaţiei "Sfântul Nicolae şi Sfântul Efrem cel Nou" şi promite nu doar o înşiruire de povestiri, ci o serie de soluţii pentru situaţiile limită din zilele noastre.