Lui Peter Jackson i-a scris deja. Oamenii i-au explicat politicos că, după « Stăpânul inelelor » și seria hobbiților, au povești pentru următorii șase-șapte ani și că, oricum, lucrează doar cu scenariștii lor. Asta e – și-a spus-, va trebui să-l facă în regia lui Spielberg sau cu altul ca el, de vreme ce povestea este atât de bună: o călătorie în timp, în Persia lui Xerxes. Să ne imaginăm că cel mai bun prieten te-ar trimite, din greșeală, cu o mașină a timpului în Persia antică, iar acolo ai fi răpită de eunuci ai haremului mărețului Xerxes. Viața ar urma să-ți fie pusă în pericol de nenumărate intrigi de palat, ar trebui să iei de soț un rege pe care deja îl cunoști din manualele de istorie, dar căruia trebuie să îi explici că un telefon nu înseamnă să vorbești cu spiritele, că automobilele nu sunt care ale zeilor și că vasul de toaletă este un accesoriu foarte util…
Dintr-o premeditată întâmplare, tinerei Mora, un locuitor banal din Los Angeles-ul zilelor noastre, chiar i se petrec toate acestea. Desigur, i-a creionat destinul Laura Nureldin, asta pentru că se culcă târziu și are timp de ceva filme bune. După ce le vede, își imaginează altele. Pur și simplu plimbă niște personaje prin niște povești, în aventuri pigmentate cu dramă și, din când în când, cu accente de comedie. “Povestea mea, deși ciudată, fantastică și neverosimilă, are nevoie de o realizare cât se poate de clasică. Pentru echilibru. Știi, e ca atunci când porți o bluză largă: pantalonii trebuie să fie pe picior. Dacă amândouă sunt lălâi, se dezechilibrează ținuta. Evident, asta ține și de arta regizorului, a actorilor, a directorului de imagine, a operatorilor… a întregii echipe, de fapt. Tușele groase sunt bune, dar numai acolo unde sunt contrabalansate de altceva. Și, cred eu, asta nu se aplică doar în cinematografie. În filme e ca-n viață, nu? Sau viața bate filmul? Nu știu încă. Oricum, ”I’d like to thank the Academy…”, spunea Laura Nureldin pe vremea în care aventurile lui Xerxes erau gândite doar ca scenariu de film.
Între timp a publicat o carte, la editura Herg Benet, care are vânzări mulțumitoare și câteva recorduri de simpatie din partea unui public care, fără îndoială, s-a lăsat sedus de ironia acidă și inteligența ludică a Laurei. La finalul oricărei călătorii în timp, pentru autoare urmează un exces de realitate. „Pot să scriu povești și după aceea să fac un Breaking News despre un atentat cumplit. Iar la finalul programul ies în oraș cu prietenii, revin acasă unde mai scriu ceva și tot așa. Laura-Nureldin-prezentatoarea-de-știri face casă foarte bună cu Laura-Nureldin-povestașa. Nu ne batem, nu ne certăm. Ne completăm. Ne suntem, una alteia, supapă. Când prima face supradoză de realitate, intervine cealaltă, cu o perfuzie de imaginație. Și invers. Imaginația are nevoie să ancoreze în portul realității; iar realitatea strălucește când o luminează imaginația. Avem nevoie să fim puțin schizoizi ca să rămânem întregi”, spune Laura Nureldin, într-un interviu acordat EraNews.
Citiți interviul integral AICI.
