Antena 3 CNN Actualitate Media În premieră: Vladimir Cosma, compozitorul român care a pus pe note trăirile marilor actori francezi

În premieră: Vladimir Cosma, compozitorul român care a pus pe note trăirile marilor actori francezi

1 minut de citit Publicat la 10:25 28 Noi 2011 Modificat la 10:25 28 Noi 2011
În premieră: Vladimir Cosma, compozitorul român care a pus pe note trăirile marilor actori francezi
Foto: newstoday.ro
Emisiunea În Premieră fost premiată de juriul mondial al Association for International Broadcasting, la categoria "Cea mai bună investigaţie jurnalistică".

Emisiunea "În premieră" a difuzat un material impresionant despre românul care a pus pe note trăirile marilor actori francezi, Vladimir Cosma.

În perioada comunistă, România a pierdut multe talente. Vladimir Cosma este unul dintre ele. Un muzician mare de care s-a bucurat Franţa. Acum el trăieşte la Paris. Este celebru acolo, însă aproape neştiut acasă.

Născut în Bucureşti, într-o familie de artişti, Vladimir Cosma a emoţionat mii de suflete, iar marii regizori s-au îndrăgostit iremediabil de el şi de muzica lui. Pe lângă cele 300 de filme, cărora Vladimir Cosma le-a compus coloana sonoră, el a stors muzica de toate sunetele posibile şi a umplut cu note zeci şi zeci de portative.

A plecat la Paris cu tatăl său, Theodor Cosma, un mare dirijor, care a înţeles că trebuie să îi ofere mai mult fiului său. 

La Paris, Vladimir a ajuns cu mâna goală dar sufletul şi mintea pline de muzică.

L-a întâlnit pe legendarul compozitor francez Michel Jean Legrand, deţinător a 5 premii Grammy şi a 3 Oscaruri. Aşa a descoperit Vladimir Cosma universul cinematografiei.

Nu a mai ajuns în ţară de 50 de ani. De curând, Vladimir Cosma şi-a îndeplinit un vis. A revăzut România... 




 


×
x close