Antena 3 CNN Actualitate Media „În premieră”: piaţa neagră a medicamentelor din România şi primul interviu televizat cu Mihai Neşu, subiectele primei ediţii a sezonului 3

„În premieră”: piaţa neagră a medicamentelor din România şi primul interviu televizat cu Mihai Neşu, subiectele primei ediţii a sezonului 3

1 minut de citit Publicat la 11:43 01 Mar 2012 Modificat la 11:43 01 Mar 2012
„În premieră”: piaţa neagră a medicamentelor din România şi primul interviu televizat cu Mihai Neşu, subiectele primei ediţii a sezonului 3
„În premieră”, emisiunea de reportaje marca Antena 3, debutează duminică, 4 martie, de la ora 21.00, cu un nou sezon.

În prima ediţie a sezonului 3, echipa emisiunii a pregătit două materiale de excepţie. Primul reportaj vorbeşte despre medicamentele românilor, mai exact despre cât de sigure şi eficiente sunt ele. În România există tot felul de pastile, de la cele de slăbit, până la unele folosite în tratamentul unor boli grave, pe care nu le verifică nimeni.

Reporterul „În premieră”, Romana Puiuleţ, a descoperit fapte extrem de grave care se petrec pe o piaţă de miliarde de euro, necontrolată sau controlată doar superficial, şi care, pe de o parte, îi îmbogăţesc pe unii, iar pe de altă parte, îi ucid pe alţii. Medicamentele contrafăcute au găsit un teren propice în România, unde legea e laxă şi interesul pentru binele nostru aproape zero. Veţi vedea cum vinde un doctor, la vedere, tratamente “minune”pentru cancer, ce s-a întâmplat cu oamenii care au cumpărat, pe încredere, produse vândute în farmacii, şi cât de inconştiente sunt autorităţile noastre.

Cel de-al doilea material prezintă primul interviu televizat acordat de Mihai Neşu unei televiziuni din România. Carmen Moise, reporterul „În premieră”, a petrecut câteva zile alături de fotbalistul român şi a descoperit în el un om care, în pofida tragicului accident, e gata sa o ia de la zero, împăcat cu soarta sa şi, mai mult decât atât, implicat într-o luptă nobilă pentru a-i ajuta pe cei pe care boala i-a ţintuit în scaunul cu rotile. „Este uluitor acest român care, la 9 luni după accident, are forţa de a uita de el şi de a se dedica altora. E povestea emoţionantă a unui erou, surprins în zile bune şi mai puţin bune, uneori trist până la lacrimi, alteori radiind de fericire, şi a oamenilor din jurul lui, care l-au ajutat să nu se lase copleşit de viaţă”, a declarat Carmen Avram, realizatoarea emisiunii.

Nu pierde un nou sezon „În premieră”, în fiecare duminică seara, de la ora 21.00, la Antena 3.

Antena 3 este singurul post de ştiri din România afiliat la CNN International şi este parte a INTACT Media Group.


×
x close