Antena 3 CNN Actualitate Media Horia Moculescu și Mihai Tatulici vin joi la “Te pui cu blondele?

Horia Moculescu și Mihai Tatulici vin joi la “Te pui cu blondele?

1 minut de citit Publicat la 15:59 21 Iun 2016 Modificat la 15:59 21 Iun 2016
copyright Gabriela Arsenie-Antena1_250216_Blonde_0008.jpg

Horia Moculescu și Mihai Tatulici vin joi, 23 iunie, de la ora 20.30, la “Te pui cu blondele?”, într-o ediție specială Seniori vs Juniori, în care cei doi invitați se vor confrunta pe teme de cultură generală nu doar cu blondele din platoul lui Dan Negru, ci și cu vedete de televiziune, sportivi și artiști mai tineri, precum Florin Ristei, Theo Rose, Liviu Teodorescu, Marian Drăgulescu, Roxana Marcu, Nadir, Kamara, Cătălin Oprișan sau Andrei Ștefănescu.

Cum juniorii îi vor provoca pe seniori la tot felul de mărturisiri, Mihai Tatulici va povesti, de exemplu, cum l-a cunoscut pe Horia Moculescu, pe 5 august 1971, pe Litoral, când a rămas impresionat nu doar de programul pe care acesta îl susținea acolo, în calitate de șef de orchestră, ci și de soția acestuia, “o bijuterie” de origine suedeză. Dar și despre relația absolut specială pe care realizatorul de televiziune a avut-o cu mama sa, “care simțea tot ce mi se întâmplă, oriunde mă aflam pe lumea asta”.

La rândul său, Horia Moculescu își amintește cum a cântat, în 1965, la o recepție pentru Indira Gandhi și cum a asistat la debutul cântăreței Naarghita pe scena indiană,  în ce împrejurare a dat mâna cu Nicolae Ceaușeșcu, dar și în urma cărei întâmplări compozitorul nu a mai avut voie să cânte în nici un restaurant din București.

Ce alte povestiri fascinante vor spune cei doi invitați și care dintre cele două “tabere” va ieși învingătoare, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 23 iunie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a quizz-show-ului “Te pui cu blondele?”.

×
Etichete: Horia Moculescu
x close