"O lună mai târziu, fiica lui Victor Ponta, E. Băsescu l-a informat pe Comisarul European, G. Oettinger, că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni nu au început şi nici nu există o dată clară când acest lucru ar urma să se întâmple", scrie publicaţia Neftegaz.ru.
Publicaţia, specializată în domeniul energiei, comentează proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni, apoi aminteşte de scrisoarea Elenei Băsescu trimisă unui oficial european în care mezina preşedintelui îl atacă pe premier pentru stadiul lucrărilor.
Aceasta nu este prima gafă făcută în presa rusă. Recent, numele preşedintelui Traian Băsescu a apărut scris greşit, într-un articol despre inaugurarea lucrărilor de la Deveselu, publicat pe site-ul televiziunii ruse Russia Today.