Antena 3 CNN Actualitate Media Fundaţia Mereu Aproape lansează campania “Infernul copiilor uitaţi”

Fundaţia Mereu Aproape lansează campania “Infernul copiilor uitaţi”

2 minute de citit Publicat la 13:11 16 Iun 2014 Modificat la 13:11 16 Iun 2014
fma.jpg
În sensul apărării drepturilor copiilor părăsiți, Fundaţia “Mereu Aproape”, în parteneriat cu Asociaţia “Ador Copii”, având ca ambasador una din cele mai cunoscute şi premiate jurnaliste din România, Carmen Avram, au hotărât să îşi asocieze cunoştinţele şi bunele intenţii pentru a ameliora sistemul în care sunt integraţi copiii care nu se pot bucura, sau beneficia, de o familie. Astfel, a fost demarata campania”Infernul copiilor uitati”, care isi propune, printre alte obiective importante, accelerarea si fluidizarea procedurilor de adoptie, dezvoltarea infrastructurii serviciilor sociale sau dezvoltarea si modernizarea procedurilor post-adoptie. 

Primul pas a fost facut pe 11 Iunie, la Palatul Parlamentului, unde a avut loc o dezbatere între reprezentanți ai sectorului ONG care activează în domeniul adopției interne și a apărării drepturilor copiilor și instituțiile responsabile de destinul copiilor parasiti sau abandonati. 

Dezbaterile au avut la baza principiile cuprinse in “Carta strategiei și a politicilor grupului de iniţiativă al Campaniei INFERNUL COPIILOR UITAŢI, pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului de protecție specială și a sistemului de adopții din ROMÂNIA”. 

CARTA, întocmită de Asociația Ador Copiii și de Fundația Mereu Aproape, a fost semnată de reprezentanții Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Justiției, al Autoritatii Nationale pentru Drepturile Copilului si Adoptie, al Directiei Generale pentru Protectia Copilului, al Avocatului Poporului si de senatorul Gabriela Firea. La dezbatere au participat si reprezentantii Fundatiei SERA si membri ai Comisiei de Munca din Camera Deputatilor.

Pentru prima data, instituțiile responsabile de viitorul copiilor instituționalizați au acceptat să-și unească forțele pentru a ameliora sistemul în care sunt integrati copiii parasiti sau abandonati. Pentru ca un copil adoptat e un copil salvat. 

În România, sunt peste 19.052 de copii care au o nevoie specială de o importanţă majoră – nevoia de părinţi! 

În România sunt peste 1000 de copii/an sunt abandonaţi în spitalele din 32 de judeţe şi municipiul Bucureşti, procentul cel mai mare de părăsire deţinându-l copiii cu vârsta cuprinsă între 0-3 luni (57,5% din totalul copiilor existenţi). Aceşti copii sunt privaţi de dreptul fundamental de a avea o familie, sunt victimele indiferentei şi ilegalităţii într-o tară care pare să nu mai respecte nimic.

Teoretic, legea obliga fie la reintegrarea copiilor în familia naturală, fie la instituţionalizare. Însă disfuncţionalităţile cumulate în sistemul de protecţie socială duc la întârzierea momentului în care un copil poate fi adoptat. Sistemul de protecție a copilului este depășit de realităţile României de azi, acesta având o singură soluție și pentru cazurile de abandon și pentru cazurile în care din diferite motive părinţii nu-și pot îngriji copiii și anume să-i transforme pe cei mici în copii abandonați.

Numărul angajaților din sistemul de protecţie socială a scăzut cu aproape 1000 pe când decalajul între numărul copiilor din sistem (peste 60.000) și numărul familiilor potențial adoptatoare (cca. 1.300) a crescut simțitor. 

România are nevoie (în regim de urgenţă) de un sistem de protecție socială modern care să funcționeze în armonie cu sistemul medical și cu un sistem de adopții bine pus la punct, în beneficiul copiilor cu risc social sau părăsiți.

×
x close